După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Preoţii din Protoieria Craiova Nord, în conferinţă
Preoţii din Protopopiatul Craiova Nord s-au întrunit luni, 31 octombrie, cu ocazia conferinţelor pastoral-misionare de toamnă. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, şi a avut ca temă de discuţie "Familia creştină şi importanţa ei în viaţa Sfintei Biserici". Locaţia aleasă a fost sala de festivităţi a Căminului preoţesc "Renaşterea" din Craiova.
Activitatea a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu părintele protoiereu Teodor Ciontu, la Catedrala mitropolitană "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din Craiova. După slujbă, părinţii participanţi s-au îndreptat spre sala de conferinţă, unde preotul capelan Marcel Selişte, slujitor la Spitalul Municipal Nr. 1 din Craiova, a prezentat un referat pe tema întâlnirii. Au urmat discuţiile în plen. La final, IPS Mitropolit a evidenţiat mai multe aspecte de ordin practic, indispensabile activităţii pastoral-misionare desfăşurată de fiecare preot la parohie. În acest sens, IPS Părinte a vorbit despre importanţa stabilirii unui program catehetic pentru toate parohiile, de preferinţă în fiecare vineri după prânz, aspectul fidelităţii conjugale, cuminecarea mamelor înainte de naştere, ţinuta morală a preotului la săvârşirea Sfintelor Taine.



.jpg)
