În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Prima Reuniune naţională a tinerilor ortodocşi, la final
Prima Reuniune naţională a tinerilor ortodocşi, care a avut loc la Baia Mare, în perioada 3-6 septembrie, a strâns în rugăciune şi în sărbătoare peste 3.500 de tineri din toată ţara şi din străinătate. Manifestarea s-a încheiat sâmbătă, cu Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime“ din Baia Mare. Anul viitor, evenimentul va avea loc la Cluj-Napoca.
Reuniunea tinerilor ortodocşi de la Baia Mare s-a încheiat sâmbătă cu săvârşirea Sfintei Liturghii, pe esplanada Catedralei episcopale „Sfânta Treime“. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, împreună cu Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, şi Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.
IPS Părinte Mitropolit Andrei le-a adresat celor peste 3.500 de tineri din ţară şi din străinătate, prezenţi la slujbă, îndemnul de a aduce lumina credinţei în lumea contemporană: „De-a lungul celor 2.000 de ani de creştinism, tineri de vârsta dumneavoastră l-au mărturisit pe Domnul Hristos, unii chiar cu viaţa lor. Şi ei, ca şi dumneavoastră, au fost atenţi la cuvântul Sfântului Apostol Pavel: «Fiţi fără prihană şi curaţi, fii ai lui Dumnezeu, neîntinaţi, în mijlocul unui neam rău şi stricat, în care străluciţi ca nişte luminători în lume». Acesta este gândul pe care am vrut să vi-l împărtăşesc, tineri iubiţi care aţi venit la Baia Mare“.
De asemenea, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul le-a mulţumit tuturor celor care au participat la eveniment, ierarhilor, tinerilor din ţară şi din străinătate, precum şi celor care s-au implicat în buna desfăşurare a acestuia, un rol deosebit avându-l în acest sens Primăria Municipiului Baia Mare, membrilor din cadrul Sectorului teologic-educaţional, al eparhiei, preoţilor şi familiilor care au găzduit grupurile de tineri, celor 12 biserici şi şcoli din municipiu unde s-au desfăşurat slujbele şi dezbaterile şi voluntarilor. Apoi, pr. consilier Milan Bălan a înmânat flacăra reuniunii tinerilor din Cluj-Napoca, anunţând, cu această ocazie, faptul că următoarea reuniune va avea loc în prima săptămână a lunii septembrie 2015 în Cluj-Napoca, oraş care va fi capitala europeană a tineretului.
Procesiunea „Bucuria credinţei“
La Baia Mare, la prima întâlnire a tinerilor ortodocşi din ţară, au participat peste 3.500 de tineri din toate eparhiile, alături de delegaţi din 11 ţări. În cadrul celor patru zile de manifestări, tinerii s-au rugat împreună, au participat la conferinţe, dezbateri, au vizitat muzee şi locaşuri de cult specifice nordului ţării, au cântat şi au participat la concerte şi spectacole.
Reuniunea de la Baia Mare a fost organizată în cadrul Anului omagial euharistic şi al Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, astfel că numeroase manifestări culturale şi spirituale au fost circumscrise acestor două mari teme.
Unul dintre cele mai importante momente ale evenimentului a fost procesiunea tinerilor ortodocşi intitulată „Bucuria credinţei“.
IPS Părinte Mitropolit Andrei a apreciat implicarea tinerilor în acţiunile de manifestare a credinţei, mai ales că la procesiune s-au adăugat pe parcurs numeroşi locuitori ai municipiului Baia Mare.
Procesiunea s-a încheiat la Catedrala episcopală, cu rugăciunile de seară, la care a participat şi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian, al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. După momentele de rugăciune, IPS Mitropolit Andrei a transmis mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat tinerilor participanţi la eveniment şi a oferit distincţia „Crucea Transilvană“ pr. consilier Milan Bălan, din cadrul Sectorului teologic-educaţional al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, şi primarului muncipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, pentru organizarea evenimentului.