În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Primul cimitir eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor
Cimitirul eparhial „Sfântul Nicolae”-Străuleşti, primul cimitir al Arhiepiscopiei Bucureştilor, inaugurat în ziua de 31 ianuarie 2018, se dezvoltă cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, din dorința de a facilita creştinilor ortodocşi un loc de înhumare într-un cadru civilizat și adecvat, ce respectă standardele Bisericii Ortodoxe Române și normativele europene în vigoare.
Având în centru învăţătura despre Învierea lui Hristos, garanţie a învierii tuturor, Biserica se roagă pentru cei care au murit şi nu mai sunt printre noi. Ei nu sunt uitaţi, sunt pomeniţi la fiecare Sfântă Liturghie, săvârşindu-se slujbe şi rânduieli speciale, prin care Dumnezeu este rugat să le dăruiască fericirea cea veşnică. Pentru a ne manifesta respectul, mergem şi la morminte, continuând rugăciunea începută în biserică, precum şi pentru a aşeza lumină şi flori lângă crucile celor dragi.
Ţinând cont de profunda valoare spirituală şi teologică a cimitirului, precum şi de faptul că acesta este un loc de care nimeni dintre creştini nu se poate lipsi, Arhiepiscopia Bucureştilor a primit cu bucurie dorinţa ctitorului Alin Nicolae Anghel de dezvoltare a acestui nou proiect, care aduce în prim-plan calitatea și liniștea, fie a familiei îndoliate, fie a celor ce-și doresc să-și pregătească din timp trecerea la cele veșnice. Astfel, este pus la dispoziție un amplasament situat în nordul Capitalei, cu acces prin Cimitirul Străulești 2.
„Am ales să dezvoltăm acest proiect având în vedere poziţionarea terenului în vecinătatea Cimitirului Străuleşti 2, dar mai ales având gândul şi dorinţa de a respecta cum se cuvine pe cei adormiţi ai noştri. Am considerat, ca un creştin, că drumul cimitirului trebuie să fie drumul Bisericii şi am adăugat la aceasta dorinţa de a ctitori un locaş de cult ce va fi închinat Sfântului Nicolae, ocrotitorul spiritual al familiei noastre”, ne-a spus domnul Alin Nicolae Anghel.
Necesitatea înfiinţării de noi cimitire în Bucureşti este o realitate acută. Capitala este un oraş care a crescut foarte mult demografic în ultimii ani, în timp ce numărul cimitirelor a rămas acelaşi. Este motivul pentru care se simte nevoia extinderii sau înfiinţării de noi cimitire. „Legea cimitirelor este destul de restrictivă, în sensul în care amenajarea de noi cimitire în marile aglomerări urbane este deja foarte greu de realizat. Domnul Alin Nicolae Anghel a fost primul întreprinzător privat care a bătut la uşa Bisericii spre a realiza un cimitir. S-a încheiat astfel un parteneriat între Arhiepiscopia Bucureștilor și societatea comercială care dezvoltă proiectul, cimitirul devenind proprietatea Arhiepiscopiei Bucureștilor. Acest cimitir, premieră la nivel naţional, va fi deosebit prin frumuseţe, curăţenie, dar mai ales prin respectarea cu stricteţe a legii cimitirelor şi a normativelor de aplicare a acestei legi. Efortul de a aşeza în bună rânduială cimitirele şi preocuparea asupra regimului juridic al terenului, pentru ca acesta să nu îşi poată schimba destinaţia, sunt o dovadă a grijii şi respectului faţă de cei adormiţi”, ne-a declarat părintele Costinel Ailioaei, consilier eparhial.
Cimitirul eparhial „Sfântul Nicolae”-Străulești, o noutate atât în Statutul Bisericii Ortodoxe Române, cât şi în spaţiul aglomerat al cetăţii Bucureştilor, oferă mai multe avantaje: concesiune veșnică a locurilor, monumente funerare de diverse modele din granit sau alte materiale de bună calitate, trei săli de depunere cu spații optimizate termic pentru defunct și camere generoase pentru priveghere, cavouri simple sau duble cu mai multe niveluri, sală de organizare a agapelor pentru parastase, florărie, precum şi un magazin cu obiecte de cult.
Proiectul cimitirului este în dezvoltare pe o perioadă medie, iar capela va fi ridicată cât mai curând pentru buna desfăşurare a slujbelor de prohodire, prin grija şi actul ctitoricesc al domnului Alin Nicolae Anghel.
S-a sfinţit piatra de temelie a capelei cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”
Din încredinţarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, binecuvântarea terenului destinat cimitirului şi slujba punerii pietrei de temelie pentru capela cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din incinta acestui nou cimitir au fost săvârşite de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în prezenţa părintelui Costinel Ailioaei, consilier eparhial-Sectorul cimitire, monumente şi servicii funerare al Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi a familiei Nicolae şi Nicoleta Anghel, ctitori ai acestui nou aşezământ.
Documente necesare
Cei interesaţi pentru obţinerea unui loc de veci se vor adresa administraţiei cimitirului din strada Nadeş nr. 27C, Sector 1, Bucureşti (Acces din Şoseaua Odăii, prin incinta Cimitirului Străuleşti 2, transport public cu RATB 304); tel: 0742.421.421; E-mail: contact@cimitireparhial.ro.
Pentru efectuarea înhumării pe locul concesionat, titularul dreptului de concesiune se va prezenta la administrația cimitirului cu următoarele documente:
- certificat de deces (original)
- adeverinţa de înhumare (se eliberează odată cu certificatul de deces)
- certificat de îmbălsămare a defunctului (original, dacă se dorește depunerea la capela cimitirului)
- actul de concesiune al locului (original şi copie)
- actul de identitate al titularului dreptului de concesiune (original și copie).
În cazul în care titularul dreptului de concesiune este decedat sau sunt mai mulţi concesionari, vor fi necesare documente suplimentare, în funcție de fiecare situație în parte.