În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Priveghere pe Colina Bucuriei
Slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, a fost oficiată marţi seară la Catedrala patriarhală de către Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de către arhimandriţi, protosingheli, preoţi şi diaconi.
La slujba de Priveghere de pe Colina Bucuriei au participat şi Înalt Preasfinţitul Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, şi Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscop de Alba-Iulia. La final, PS Ioachim Băcăuanul a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a evidenţiat necesitatea impropierii unei vieţuiri în Duhul lui Hristos. "În seara aceasta de priveghere este bine să medităm puţin asupra parcursului nostru terestru, asupra vieţii noastre care trebuie înduhovnicită pentru a ajunge la starea sfinţilor, pentru a ajunge a realiza în chipul nostru asemănarea cu Dumnezeu", a spus Preasfinţia Sa. În continuare, Preasfinţitul Episcop Ioachim a arătat că pentru a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu trebuie să urmăm exemplul sfinţilor lui Dumnezeu, care au trăit plenar poruncile lui Dumnezeu, au luat crucea şi au urmat lui Hristos. Pentru credincioşii care au fost prezenţi la Catedrala patriarhală, dar şi pentru cei care au asistat prin intermediul televiziunii sau al radioului, slujba de Priveghere a fost un moment de veselie duhovnicească. "Este un moment de veselie duhovnicească, deoarece Dumnezeu v-a sădit un har special rugându-vă Sfântului Dimitrie cel Nou. De fiecare dată, dacă vă veţi deschide sufletele ca o floare şi veţi rămâne deschişi aşteptând acea picătură de har, Dumnezeu trimite picătura de har care vă va ajuta să rodiţi în voi roadele Duhului Sfânt sau vă va da puterea de a putea găsi calea prin labirintul acestei lumi, transformând viaţa noastră în liturghie sau viaţa noastră să fie plină de Treime, cum a fost viaţa Sfântului Dimitrie cel Nou", a încheiat Preasfinţitul Episcop Ioachim Băcăuanul.