„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Procesiune cu icoana Maicii Domnului la Târgovişte
În perioada 8-12 septembrie la Târgovişte au loc evenimente religios-culturale cu prilejul zilelelor oraşului. Sărbătoarea Cetăţii Târgoviştei a fost deschisă de săvârşirea Sfintei Liturghii şi a Te Deum-ului la Catedrala din Târgovişte, de către IPS Mitropolit Nifon, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Au participat numeroşi preoţi, studenţi, elevi ai Seminarului Teologic "Sfântul Ioan Gură de Aur", reprezentanţi ai autorităţilor locale şi de stat, personalităţi culturale şi sute de credincioşi, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Momentul central al sărbătorii l-a constituit procesiunea cu icoana Maicii Domnului - Ocrotitoarea municipiului Târgovişte, de la Catedrala arhiepiscopală, prin centrul oraşului, până în faţa primăriei, unde IPS Mitropolit Nifon a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a evidenţiat rolul pe care Sfânta Fecioară Maria îl are pentru viaţa fiecărui credincios în parte, dar şi ca ocrotitoare a vechii Cetăţi de Scaun a Ţării Româneşti. "În ziua de prăznuire a Naşterii Maicii Domnului, noi sărbătorim şi ziua oraşului Târgovişte. A intrat în tradiţia municipiului nostru ca, în această zi, sfânta icoană a Maicii Domnului să fie purtată în procesiune, pentru că ea este ocrotitoarea noastră a tuturor", a subliniat Înalt Preasfinţia Sa. De asemenea, IPS Mitropolit Nifon a îndemnat credincioşii ca în aceste momente dificile prin care trece ţara noastră din punct de vedere moral, spiritual şi economic să aibă nădejde în Dumnezeu şi să susţină unitatea, armonia şi buna înţelegere în comunitatea lor. Chiriarhul Târgoviştei a participat, apoi, la şedinţa festivă a Consiliului local municipal, la care au luat parte oficialităţi locale şi oaspeţi de seamă.