Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
„Profesorul anului“ desemnat în Episcopia Sălajului
La sediul Episcopiei Sălajului s-a întrunit comisia de evaluare care a analizat dosarele profesorilor de religie în vederea acordării titlului de „Profesorul anului“. Episcopia Sălajului acordă, în fiecare an, acest titlu unui profesor de religie din eparhie care s-a remarcat printr-o activitate excepţională, atât la catedră cât şi în cadrul programelor catehetice ale eparhiei. Conform metodologiei competiţiei, fiecare cadru didactic care predă disciplina religie, titular sau suplinitor, completează o fişă de autoevaluare şi o depune, însoţită de documentele justificative. După ce s-au evaluat dosarele de către consiliul consultativ al profesorilor de religie, primele zece au fost selectate pentru etapa finală.
Comisia eparhială de evaluare este prezidată de Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, şi are în componeţa sa pe consilierul cultural, inspectorul pentru catehizare parohială, inspectorul de specialitate pentru disciplina religie şi un număr de cinci profesori care predau la cele trei cicluri: primar, gimnazial şi liceal, desemnaţi de consiliul consultativ. În procesul final de evaluare se are în vedere şi fişa de evaluare a activităţii profesorului de religie întocmită de preoţii parohi. Anul acesta titlul de „Profesorul anului“ a fost acordat profesoarei Cristina Mureşan de la Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu“ din Jibou.



.jpg)
