În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Program de master pentru formarea interpreţilor în limbajul mimico-gestual, la Universitatea din Piteşti
Cu binecuvântarea Preasfinţiei Sale, Preasfinţitului Părinte Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, începând cu toamna acestui an, la Universitatea de Stat din Piteşti - Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniţă Filoteia“, se va organiza un program de studii postuniversitare pentru formarea interpreţilor autorizaţi în limbajul mimico-gestual, intitulat „Teologie - Misiune şi slujire prin limbajul mimico-gestual“, elaborat în conformitate cu standardele Uniunii Europene şi acreditat ARACIS. Acest program este un rod al colaborării dintre această instituţie şi „Asociaţia Naţională a Surzilor din România“, care s-a născut şi din iniţiativa şi prin strădania părintelui consilier eparhial conf. univ. dr. Constantin Onu, care s-a străduit să ofere comunităţilor persoanelor surde din cuprinsul României interpreţi cu pregătire de specialitate, cunoscători ai limbajului mimico-gestual românesc, pentru a-şi desfăşura activitatea în instituţiile publice din structurile administrative locale şi naţionale.
Planul de învăţământ al acestui program de master pentru formarea interpreţilor în limbajul mimico-gestual va fi structurat pe doi ani şi patru semestre în total, în cadrul cărora masteranzii vor studia limbajul mimico-gestual românesc, simbolistica semnelor, gramatica limbajului mimico-gestual românesc, psihopedagogia persoanei surde, disciplină obligatorie, limbajul mimico-gestual american, fundamentele biblice, teoria şi practica traducerii, comunicare non-verbală, precum şi alte cursuri practice pentru buna dezvoltare a acestei noi tehnici şi acestui limbaj necesar pentru misiunea pastoral-misionară a credincioşilor cu deficienţe de auz. Finalitatea acestui program de studii postuniversitare, elaborat în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap şi al ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a interpreţilor limbajului mimico-gestual şi a interpreţilor limbajului specific persoanei cu surdocecitate, publicat în MO 662/27 septembrie 2007, este pregătirea de personal specializat autorizat, cunoscător al limbajului mimico-gestual, care să funcţioneze ca interpreţi în cadrul instituţiilor publice, preoţi şi cântăreţi bisericeşti în comunităţile locale ale surzilor ortodocşi, ghizi pentru mănăstirile-monumente istorice sau care au muzee în cadrul incintei, interpreţi care să traducă în limbajul mimico-gestual emisiunile posturilor de televiziune sau profesori în centrele şcolare speciale pentru surzi şi hipoacuzici. Înscrierea la acest program de studii postuniversitare, căruia i-au fost alocate 50 de locuri, se poate face la secretariatul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniţă Filoteia“ din Piteşti (Str. Gheorghe Doja, nr. 41, cod 110253, Piteşti, jud. Argeş, România, telefon: 0348/ 453 311), în perioada 2-7 septembrie 2009. Pentru mai multe detalii, doritorii îl pot contacta pe pr. conf. univ. dr. Constantin Onu la numărul de telefon: 0722 483 296 sau la adresa de e-mail: sfpalama@yahoo.com.