În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Proiect arhitectural la Parohia Obedeanu
Biserica Obedeanu din Craiova, una dintre cele mai vechi lăcaşe de închinare ale oraşului Craiova, a intrat într-un amplu proiect de restaurare. La iniţiativa preotului paroh Marin Pigulea şi cu sprijinul credincioşilor din parohie s-au executat mai multe lucrări de înfrumuseţare.
Lucrările au început prin implicarea activă a Consiliului Parohial, precum şi a preotului paroh Marin Pigulea, fost protoiereu al Protopopiatului Filiaşi, numit aici în noiembrie 2009. Fondurile au venit de la primărie, dar şi prin mai multe donaţii ale credincioşilor. Astfel, în mai puţin de un an de zile, curtea a fost pavată cu beton, o alee a fost turnată împrejurul bisericii, iar oficiul parohial a fost reparat.
O moştenire sfântă
Anul acesta, părintele paroh a întocmit proiectul de restaurare exterioară a bisericii care va fi aplicat cu ajutorul unei echipe de arhitecţi din Craiova, condusă de Iulian Cămui. "Proiectul include ample lucrări de subzidire, decapare a zidurilor exterioare, precum şi de reconsolidare a turlei. Va fi reparată şi clopotniţa care este destul de deteriorată. De asemenea, avem în plan şi construirea unei capele în care să putem săvârşi parastasele şi înmormântările. Ne dorim foarte mult ca Biserica Obedeanu să fie una dintre cele mai frumoase biserici ale oraşului Craiova şi să revină la strălucirea de altă dată. Am avut binecuvântarea să moştenim de la fostul părinte paroh Ioan Ioanicescu un fond patrimonial foarte valoros, care în momentul de faţă constituie baza activităţii noastre, pe care ne dorim să-l transmitem mai departe înaintaşilor noştri ca pe o moştenire sfântă", a spus părintele Marin Pigulea.
Tot anul acesta, în urma unei şedinţe a Consiliului Parohial, a fost ales un comitet de femei credincioase pentru a superviza problemele şi cazurile sociale din parohie. Cu ajutorul lor, părintele a reuşit să pregătească tradiţionala agapă frăţească la cele două hramuri, "Buna Vestire" şi "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena". De asemenea, Biserica Obedeanu păstrează o strânsă legătură cu şcoala vecină, care are acelaşi ctitor. Anul trecut, când şcoala a împlinit 250 de ani de existenţă, elevii au venit cu coroane de flori la biserică pentru a le aşeza la mormintele boierilor Obedeni. Este deja o tradiţie bine înrădăcinată ca, de fiecare hram, micuţii de la Şcoala "Obedeanu" să vină, împreună cu profesoara de religie, pentru a se ruga împreună la altarul bisericii.
Vechi aşezământ boieresc
Biserica Obedeanu se înscrie în rândul celor mai vechi şi mai nobile lăcaşuri de cult ale oraşului Craiova. Vechi aşezământ boieresc, datând încă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, ctitoria paharnicului Constantin Obedeanu stă alături de cele mai bătrâne biserici de zid din cetatea Băniei: Sfântul Ilie (1720), Sfântul Gheorghe Vechi (1730) şi Sfântul Ioan Sebastian (1742), celelalte aşezăminte din acea perioadă fiind construite din lemn. Biserica este aşezată în partea de vest a oraşului, lângă vechea barieră a cartierului Brestei, fiind ridicată între anii 1748 şi 1753. Este singura biserică din cărămidă din prima jumătate a veacului al XVIII-lea, care şi-a păstrat intactă pisania de la zidire.