Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Proiect educaţional la Şcoala Vatra Moldoviţei
Sâmbătă, 22 mai a.c., la Şcoala cu clasele I-VIII Vatra Moldoviţei, Suceava, va avea loc festivitatea de premiere a Concursului interjudeţean de creaţie "Mereu mai aproape de Tine", ediţia a VI-a.
Acţiunea se înscrie în calendarul activităţilor educative extraşcolare al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi face parte din proiectul educaţional cu acelaşi generic iniţiat de şcoala suceveană în parteneriat cu Colegiul Tehnic Rădăuţi şi Fundaţia Umanitară "Proiecte Limburg-România", sub patronajul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava, şi cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Derulat în perioada ianuarie-mai, proiectul a avut în vedere revalorizarea educaţiei religioase prin explorarea textului scripturistic şi prin joc în secţiunile: creaţie literară - eseu/poezie; jocuri didactice, cunoştinţe de religie, icoane pe sticlă. Cu prilejul festivităţii de premiere va avea loc şi inaugurarea "Galeriei ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române", activitate lansată în luna ianuarie şi care se bucură de sprijinul membrilor Sfântului Sinod al BOR. Scopul acestei iniţiative este de promovare a reprezentanţilor ierarhiei noastre bisericeşti în rândul elevilor şi al comunităţii locale. Coordonatorii proiectului, prof. Daniela Ceredeev şi prof. dr. Aurica Daneliuc, estimează că numărul participanţilor direcţi la această manifestare va fi de 200 de elevi din diverse licee şi şcoli gimnaziale din judeţul Suceava, în întregul proiect fiind înscrişi 372 de elevi din 35 de şcoli din 18 judeţe ale ţării.