În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Proiect-pilot dedicat pacienților oncologici
La Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Capitală a fost prezentat marți, 10 iulie, un proiect-pilot dedicat pacienților aflați în îngrijire în cadrul unității medicale, și anume „Apa de lavandă Genevie”. Acest produs nou îmbunătățește starea fizică și psihică a pacienţilor internaţi.
În urma efectuării unui stagiu de practică, în anul 2016, la Spitalul Universitar de Îngrijiri Paliative din Geneva, Elveția, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din București, Adriana Căruntu, a început de curând implementarea în cadrul unității medicale pe care o coordonează a unui proiect-pilot dedicat pacienților aflați în îngrijire. „Inițiativa implementării acestui proiect s-a concretizat în timpul participării la un stagiu de practică la Spitalul Universitar de Îngrijiri Paliative din Geneva, Elveția, în perioada în care eram studentă la Academia Europeană de Îngrijiri Paliative. Alături de personal medical specializat în îngrijirea pacienților aflați în ultimele săptămâni de viață, am observat că bolnavii erau spălați cu apă de lavandă datorită calității pe care acest produs îl are pentru piele din punct de vedere medical, dar și psihologic. De aceea, Centrul de îngrijiri paliative «Sfântul Nectarie» a inițiat un proiect nou, în colaborare cu doamna Cristina Milițoiu, din județul Prahova, administratorul «Grădinii de lavandă». Acest proiect a fost posibil cu sprijinul doamnei Marinela Ivan de la Ambasada Elveției, unul dintre prietenii și susținătorii centrului, care a întâlnit-o pe Cristina Milițoiu la cursurile de instruire derulate cu sprijinul ambasadei și care i-a povestit despre proiectul pe care eu doresc să-l inițiez în cadrul centrului”, a precizat Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din București.
În baza acestui proiect de colaborare, în îngrijirea și igiena pacienților adulți oncologici care necesită îngrijire paliativă a fost introdus acest produs nou, care le îmbunătățește starea fizică și psihică. „Acest produs, care se numește «Apa de lavandă Genevie», este natural 100%, fiind obținut din flori de lavandă și apă în urma unui proces de distilare. Pacienții din Centrul de îngrijiri paliative «Sfântul Nectarie» au fost îngrijiți timp de 3 luni cu «Apă de lavandă Genevie», oferită gratuit de către Cristina Milițoiu. În urma radioterapiei, pielea pacienților este arsă și devine uscată, dar apa florală de lavandă este cunoscută pentru beneficiile pe care le aduce oricărui tip de piele. După o singură spălare, aceasta cicatrizează rănile şi protejează pielea de factorii externi, calmează iritaţiile, roșeața şi arsurile cauzate de razele soarelui, regenerează pielea deteriorată. De asemenea, are proprietăți și din punct de vedere psihologic, astfel reduce anxietatea, are efect relaxant, ajută la liniștire, fapt benefic mai ales pentru somn în timpul nopții”, a mai precizat Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”.