Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș au început anul școlar 2026-2027 prin rugăciune luni, 7 septembrie. Seminariștii, împreună cu părinții profesori, cadrele didactice, părinții lor și ceilalți însoțitori, au cerut binecuvântarea lui Dumnezeu pentru noul an școlar la slujba de Te Deum ce a fost săvârșită în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din incinta unității de învățământ de arhimandritul Casian Rușeț, consilier eparhial al Episcopiei Caransebeșului, alături de părintele Rusalin Isac, directorul seminarului, și de alți slujitori.
Proiecte educaţionale ROSE la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova
Universitatea din Craiova, prin Facultatea de Teologie Ortodoxă, organizează două proiecte educaţionale ROSE. Primul dintre ele, intitulat „Artă, Cultură, Spiritualitate” (ACS), are o durată de două săptămâni pe an, derulându-se pe parcursul a trei ani universitari. Activităţile programate se desfăşoară cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, în vederea facilitării tranziției de la ciclul liceal la cel universitar pentru un grup-țintă de 78 de elevi de liceu, în special din clasele terminale de la 10 licee/colegii partenere din cele toate cele 5 județe ale Regiunii Sud-Vest Oltenia. Anul acesta, în funcţie de situaţia pandemică, activităţile vor fi derulate fie fizic, prin prezenţa elevilor în campusurile Universităţii din Craiova, fie în sistem online. Acesta este al doilea sub-proiect de acest fel câştigat de Universitatea din Craiova prin intermediul Facultăţii de Teologie, primul derulându-se în perioada 2017- 2019. Scopul activităților didactice, remediale și extracurriculare este de a motiva elevii să finalizeze studiile liceale și de a se orienta apoi spre Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, specializările Artă Sacră, Arte Plastice și Teologie Ortodoxă Pastorală.
Celălalt proiect ROSE este intitulat „Educație pentru viitor: Misiune, responsabilitate și continuitate” (EVMRC). Perioada de implementare este de doi ani universitari (2019-2021), anul acesta activitățile desfășurându-se online. Proiectul Facultății de Teologie Ortodoxă are ca obiectiv creșterea gradului de retenție a studenților din anul I de studii universitare (ciclul licență), specializările Teologie Pastorală (domeniul: Teologie); Artă sacră și Arte plastice (domeniul: Arte Vizuale), prin realizarea de activități care să stimuleze și să atragă studenții.



.jpg)
