În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Proiectul „Artă, Cultură şi Spiritualitate” la Facultatea de Teologie din Craiova
Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Craiova organizează anul acesta, în perioada 4-17 iulie 2022, Școala de vară cu titlul „Artă, Cultură, Spiritualitate”, pentru un grup-țintă de 52 de elevi din clasele terminale a trei licee și colegii partenere aflate în județele Regiunii Sud-Vest Oltenia.
Scopul activităților didactice, remediale și extracurriculare prevăzute în cadrul Școlii de vară este de a facilita tranziția elevilor de la ciclul liceal la cel universitar, de a-i motiva să finalizeze studiile liceale și de a se orienta apoi spre Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, specializările Artă Sacră, Arte Plastice și Teologie Ortodoxă Pastorală. Obiectivul general al proiectului este atragerea elevilor din liceele Regiunii Sud-Vest Oltenia către un învățământ superior de calitate și facilitarea accesului acestora la învățământul terțiar din domeniul Artelor Plastice al Universității din Craiova, prin intermediul Facultății de Teologie Ortodoxă.
Printre obiectivele specifice amintim: atragerea elevilor din grupul-țintă către mediul universitar, dezvoltarea individuală armonioasă și creșterea șanselor de reușită pe plan profesional datorită ofertei multidisciplinare și a specializărilor diverse ale facultăților Universității din Craiova; familiarizarea elevilor din grupul-țintă cu mediul universitar în ansamblu, precum și cu specificitatea specializării Arte Plastice din cadrul Facultății de Teologie.
Pe lângă activitatea de management, derularea subproiectului Facultății de Teologie presupune următoarele activități specifice: activităţi de consiliere profesională şi orientare în carieră; cursuri de specialitate pe domeniile Artă şi Spiritualitate; ateliere de lucru în domeniul Artelor Plastice şi workshopuri artistice; vizite de studiu şi activităţi interactive etc.