Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Proiectul social filantropic al Parohiei Oradea Vii, la patru ani
La Parohia Oradea-Vii din Episcopia Oradiei s-au aniversat joi, 18 septembrie, patru ani de când parohia a iniţiat proiectul social-filantropic „Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe“, prin grija părintelui Gheorghe Nemeş.
Cu acest prilej, a avut loc o întâlnire festivă a Comitetului de susţinere a proiectului social-filantropic „Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe“, la Centrul social-cultural „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ al Parohiei Oradea-Vii.
Evenimentul a început în prezenţa Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, cu săvârşirea slujbei de Te Deum oficiate de un sobor de preoţi în biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“, la „Biserica Albastră“, cum este îndeobşte cunoscută. La finalul slujbei, PS Sofronie, Episcopul Oradiei a rostit un cuvânt de binecuvântare şi a felicitat pe toţi cei care contribuie la derularea acestui program social-filantropic, iniţiat cu prilejul vizitei în Eparhia Oradiei a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României.
„În aceste zile se împlinesc patru ani de la vizita istorică a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României la Oradea, cu prilejul aniversării a nouăzeci de ani de la reactivarea Eparhiei Ortodoxe Române a Oradiei. Cu acel prilej, între momentele vizitei patriarhale s-a numărat şi vizita la biserica «Sfântul Ierarh Nicolae» a Parohiei Oradea-Vii, prima parohie ortodoxă românească înfiinţată în Oradea Mare după Unirea de la 1918. Atunci, în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu binecuvântarea Preafericirii Sale s-a lansat programul social «Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe», iniţiat de către Parohia Oradea-Vii“, a spus PS Sofronie.
Lucrare misionară
Aniversarea celor patru ani reprezintă un moment de bilanţ pentru programul social dedicat ajutorării persoanelor cu deficienţe şi care beneficiază de ajutorul Bisericii, prin generozitatea credincioşilor şi a sponsorilor, care pun la dispoziţia parohiei mijloacele necesare pentru a veni în întâmpinarea nevoilor celor nevoiaşi, a subliniat ierarhul.
„Ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să binecuvinteze în continuare lucrarea misionară a acestei parohii şi, în special, programul social «Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe», pentru a duce cât mai multă lumină, bucurie şi, dacă se poate, un zâmbet senin pe faţa celor atât de încercaţi de împrejurările vieţii. Cred că, prin ajutorul bunilor noştri credincioşi, Agapa va reuşi în continuare să îşi împlinească misiunea, ţelurile ei nobile, spre folosul tuturor şi, nu în ultimul rând, spre mântuirea tuturor celor implicaţi în acest generos proiect“, a mai spus PS Sofronie.
Părintele Gheorghe Nemeş, iniţiatorul şi preşedintele comitetului de susţinere al proiectului „Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe“, care este şi directorul sucursalei Parohiale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ a Asociaţiei „Filantropia“ Oradea, a prezentat o sinteză a activităţilor desfăşurate prin programul social, în cei patru ani. Pr. Gheorghe Nemeş a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea dată la începutul acestui proiect, Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, pentru binecuvântarea şi sprijinul constant în cei patru ani de când sute de persoane primesc ajutor, zi de zi, prin acest program, dar şi tuturor celor care s-au implicat în organizarea şi bunul mers al activităţilor filantropice.
La momentul aniversar au participat pr. Laurenţiu Lazăr, consilierul social-filantropic al Episcopiei Oradiei şi directorul executiv al Asociaţiei „Filantropia“ Oradea, pr. Adrian Popovici, consilier economic al Episcopiei Oradiei şi preot slujitor la această parohie, protopopul Oradiei, Dorel Octavian Rus, Viorel Samaşca-Nemeş, paroh la Oradea-Vii şi pr. prof. univ. dr. Dumitru Abrudan, fost preot slujitor la această parohie.
Ajutorarea persoanelor cu dizabilităţi
Scopul proiectului derulat de parohia orădeană este sprijinirea persoanelor nevoiaşe, cu dizabilităţi, bolnave şi fără posibilităţi. Ajutoarele oferite constau în îmbrăcăminte, mâncare, medicamente, bunuri de folosinţă casnică, cărucioare pentru cei cu dizabilităţi, precum şi sume de bani, toate furnizate acasă la beneficiari de către voluntari din parohie.
În plus, începând cu anul 2013 s-a reuşit acordarea de burse pentru studenţi şi elevi, cu rezultate deosebite la învăţătură, dar care nu au parte de ajutor familial.
Serviciile sociale oferite de Parohia Oradea-Vii au fost incluse în reţeaua de servicii a Asociaţiei „Filantropia“ a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei şi, astfel, sucursala beneficiază de un cadrul legal, acreditat, care contribuie şi beneficiază de avantajele muncii în reţea de servicii sociale.
În comitetul de iniţiativă a sucursalei parohiale activează peste 30 de credincioşi din parohie, dar un număr de peste 100 de credincioşi au răspuns la apelul părintelui coordonator şi al comitetului de iniţiativă.
Fondurile de susţinere a proiectului „Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe“ provin din donaţiile credincioşilor din Parohia Oradea-Vii şi de la credincioşii Parohiei „Sfânta Cruce“ din Torino, Italia, cu care parohia orădeană este înfrăţită.
În cadrul proiectului se oferă o masă caldă, zilnic, de luni până vineri, pentru cei bolnavi şi neajutoraţi, tineri şi vârstnici deopotrivă, iar sâmbăta şi duminica o masă rece, a spus pr. Gheorghe Nemeş.
„Trebuie menţionat că ajutoarele nu sunt oferite doar credincioşilor din parohia noastră, ci şi persoanelor din alte parohii orădene. De asemenea, precizăm că anul acesta am reuşit să oferim ajutorul nostru unor persoane suferind de cancer, care au avut nevoie de operaţii şi tratamente. Nădăjduim ca şi în anul ce vine să continuăm să fim de folos semenilor noştri singuri şi neajutoraţi, care nu se pot întreţine şi nu au pe nimeni care să îi ajute“, a mai menţionat pr. Gheorghe Nemeş.