La Altarul de vară de pe Colina Patriarhiei a fost săvârșită, în seara zilei de 25 octombrie 2025, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Protoieria Sector 4 Capitală are un nou sediu
În apropierea sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, sâmbătă, 24 octombrie, a avut loc binecuvântarea noului sediu al Protoieriei Sector 4 Capitală de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de slujitori.
La acest moment de început administrativ şi edilitar pentru Protoieria Sector 4 Capitală au participat părintele Michael Tiţa, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor; părinți consilieri eparhiali din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, părinți protoierei din cele șase sectoare ale Capitalei şi din Ilfov, reprezentanți ai Primăriei Sectorului 4 și ostenitori ai Protoieriei Sector 4 Capitală.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a evidențiat, la finalul slujbei, rolul protoieriei ca spațiu al comuniunii frățești, al împărtășirii experienței între preoți și al slujirii pastorale.
„În primul rând, un sediu administrativ al unei protoierii, așa cum este în cazul de față cel al Protoieriei Sector 4 Capitală, poartă în sine făgăduința comuniunii frățești, a sfatului luminat de rugăciune și a slujirii în iubire. Să știți că aceste cuvinte, pe care noi le folosim foarte des, au reverberații, au ecou în rândul multor preoți, pentru că slujirea în iubire este idealul. Chiar dacă nu ajungem la el, să știți că acesta este idealul la care suntem chemați cu toții. Într-o protoierie, lucrul cel dintâi este acela că preoții mai în vârstă, unii dintre ei ajunși la vârste venerabile și având mulți ani de preoție, pot împărtăși din experiența lor și pot căuta, în lumina Evangheliei, răspunsuri la toate încercările pe care le pot întâlni. Nu trebuie să uităm că orice protoierie, ca și orice parohie, se află mereu sub îndrumarea chiriarhului, dar și sub coordonarea Oficiului protopopesc, care este întotdeauna condus de un protoiereu. Protoiereul este chemat și dator să lucreze împreună cu ceilalți pentru a găsi cele mai potrivite căi de împlinire a lucrării pastorale, atât în ceea ce îl privește, pentru a rămâne un exemplu, cât și în ceea ce îi privește pe ceilalți. El nu își poartă doar crucea sa, ci poartă și crucea altora. Așadar, sunt fericite protoieriile în care se întâlnesc experiența și râvna, înțelepciunea dobândită de-a lungul anilor și râvna începuturilor, vârstele diferite și preocupările felurite ale celor chemați la aceeași slujire”, a spus Preasfinţia Sa.
Părintele protoiereu Ionuț Bărbulescu a adresat mulțumiri Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru binecuvântarea şi sprijinul acordate Protoieriei Sector 4 Capitală, precum și Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru îndemnuri și slujba de binecuvântare a noului sediu.
„În vremurile acestea, mulți dintre semenii noștri își pun întrebarea de ce sfinții sunt cinstiți de către noi, cei credincioși, prin faptul că unii dintre noi stau ore în șir, în vânt, în ploaie și uneori chiar pe furtună, pentru a săruta sfintele lor moaște. Răspunsul la această întrebare noi, cei credincioși, îl știm. Este acela că simțim dragostea pe care sfinții ne-o poartă și ajutorul pe care aceștia ni-l oferă în momentele de încercare ale vieții. La fel și noi, aici, în Cancelaria Protoieriei Sector 4 Capitală, am simțit ajutorul pe care Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, l-a oferit protoieriei noastre. Și să vă spun de ce consider că momentul pe care îl trăim astăzi, în prezența dumneavoastră, se datorează ajutorului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Prezența Preasfinției Voastre la acest eveniment reprezintă un prilej de bucurie și de recunoștință, dar și un moment de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra comunității noastre. Inaugurarea acestui sediu nu este doar împlinirea unei lucrări administrative, ci și un nou început pentru activitatea pastorală și misionară a Protoieriei Sector 4 Capitală, în slujba preoților și a credincioșilor. (…) La acest moment deosebit, dorim să adresăm alese mulțumiri Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru purtarea de grijă, binecuvântarea și sprijinul acordat. Mulțumim, de asemenea, Preasfinției Voastre pentru prezență și pentru slujba de binecuvântare a noului sediu, precum și tuturor celor care ne-au fost alături și au contribuit la realizarea acestui proiect. Adresăm mulțumiri părinților consilieri eparhiali, părinților protoierei din celelalte sectoare ale Capitalei, reprezentanților Primăriei Sectorului 4 și tuturor celor care, prin implicare și dăruire, au sprijinit această lucrare”, a arătat părintele protoiereu.
La finalul slujbei, ierarhul a oferit mai multe distincții de vrednicie din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Părintele protopop Ionuț Bărbulescu a fost distins cu Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea (Oranta)” pentru întreaga activitate desfășurată. De asemenea, Daniel Băluță, primarul sectorului 4 al Capitalei, a primit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus”, pentru mireni. Diploma omagială a Anului omagial al pastorației familiei creștine, însoțită de medalie, a fost acordată: ing. Petru Alexandru, Victor Pașcu și Cancelariei Protoieriei Sector 4 Capitală, iar Diploma comemorativă dedicată anului 2026 - Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame) a fost oferită Danielei Mariana Rusu.



.jpg)
