Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
PS Episcop Sofronie al Oradiei la ceas aniversar
Ziua de luni, 3 noiembrie, a fost o zi de aleasă sărbătoare pentru Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, fiind aniversată ziua de naştere a Întâistătătorului Eparhiei, Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie, care a împlinit 47 de ani.
Cu prilejul acestui fericit ceas aniversar, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie, în sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în biserica cu hramurile „Schimbarea la Faţă a Domnului“ şi „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Parohia Băile Felix, Protopopiatul Oradea, în prezenţa a numeroşi credincioşi din localitate, din Oradea şi din întreaga eparhie. Răspunsurile la strană au fost date de un grup coral de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman“ din Oradea. În cadrul slujbei, diaconul Vlad Nicolae Druţa a fost hirotonit preot pe seama bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Tria, Protopopiatul Marghita. Noul hirotonit a primit şi hirotesia întru duhovnic.
După Sfânta Liturghie, un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi a oficiat slujba de Te Deum, cu prilejul aniversării zilei de naştere a ierarhului, înălţând rugăciuni de mulţumire către Tronul Preasfintei Treimi pentru binefacerile revărsate cu îmbelşugare peste PS Sofronie, peste clerul şi dreptmăritorii creştini din Episcopia Oradiei.
Arhimandritul Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor şi schiturilor din Eparhia Oradiei şi stareţ al Mănăstirii Izbuc, a rostit un cuvânt omagial din partea clerului, a vieţuitorilor sfintelor mănăstiri şi a întregii suflări dreptmăritoare din Bihor, mulţumind Preasfintei Treimi pentru darul pe care l-a făcut Eparhiei Oradiei, în persoana Preasfinţitului Părinte Sofronie.
În cuvântul rostit la încheierea programului liturgic, PS Sofronie a mulţumit Bunului Dumnezeu pentru darul vieţii, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi tuturor sfinţilor pentru purtarea de grijă şi ajutorul oferit în toţi aceşti ani, a mulţumit părinţilor trupeşti şi celor duhovniceşti, învăţătorilor şi profesorilor, ierarhilor, şi tuturor celor care au avut o contribuţie la formarea Preasfinţiei Sale. De asemenea, a adresat mulţumiri tuturor celor prezenţi, fiilor şi fiicelor duhovniceşti ai Episcopiei Oradiei, pentru dragostea, recunoştinţa şi preţuirea cu care îl înconjoară.