În Duminica a 7‑a după Rusalii, 19 iulie, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a poposit la Paraclisul Catedralei Naționale din București, unde a săvârșit Sfânta Liturghie la Alt
Revederea absolvenților din 2002 la Alba Iulia
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent, în 7 iulie, la evenimentul festiv al revederii, la 20 ani de la încheierea cursurilor Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia, a absolvenţilor promoţiei 2002. Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, ierarhul a săvârşit slujba de Te Deum în Biserica „Sfântul Simion Ștefan” și „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din incinta campusului școlar, după ce un sobor de preoţi, format din absolvenți, a săvârşit Sfânta Liturghie. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, apoi absolvenții promoției 2002 au revenit, pentru câteva momente, în băncile seminarului teologic.



.jpg)
