„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Rolul preotului în formarea tinerilor
Parohia craioveană Harşu a organizat miercuri, 24 noiembrie, o nouă întâlnire duhovnicească pentru a marca perioada Postului Naşterii Domnului. Invitatul serii a fost părintele dr. Ion Rizea, preot paroh la Catedrala cu hramul "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din oraşul Balş, judeţul Olt, care a vorbit despre "priorităţile actuale ale preotului în formarea şi educarea morală a tinerilor".
Zeci de credincioşi craioveni au luat parte la a doua seară duhovnicească, organizată în Parohia Harşu. Evenimentul a fost precedat de slujba Sfântului Acatist, închinat Sfintei Ecaterina. În deschidere, părintele Viorel Dică, parohul Bisericii "Sfântul Haralambie - Harşu" şi consilier pe probleme de patrimoniu în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, a enumerat câteva date biografice legate de persoana invitatului. "Preotul trebuie să aducă Biserica la tineri" În tema abordată, părintele conferenţiar a detaliat legătura care trebuie să existe între preot şi tânărul creştin în vederea îmbunătăţirii fundamentului catehetico-moral care trebuie să-l definească mai târziu pe creştinul matur. "Tinerii sunt cei care vor purta mesajul Evangheliei Mântuitorului Hristos mai departe şi vor păstra nealterate credinţa şi tradiţiile Bisericii noastre Ortodoxe. În acest sens trebuie ştiut că preotul, în misiunea sa pastorală, trebuie să-i aducă pe tineri la Biserică sau, aşa cum se întâmplă de multe ori, să aducă Biserica la tineri. Sunt situaţii în care tinerii nu fac primul pas în acest dialog pe care îl propune Biserica, de aceea preotul trebuie să caute cele mai potrivite mijloace pentru a rezolva această problemă. El are datoria sfântă de a face cunoscută învăţătura de credinţă şi trebuie să se folosească în acest sens de cele mai potrivite mijloace pentru a se face înţeles. Predica poate fi de cele mai multe ori cea mai potrivită rezolvare a dilemelor în care se află tinerii. Preotul este un om al cuvântului, este un învăţător şi un mesager al lui Dumnezeu care a rânduit ca glasul Său să se facă auzit în urechile tuturor. De aceea am putea spune că în Biserică nu există oameni bătrâni, ci numai tineri de vârste diferite", a conchis părintele Rizea. Părintele conf. univ. dr. Picu Ocoleanu, titular al Catedrei de teologie morală din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova şi preot slujitor al Parohiei Harşu, a detaliat scopul urmărit de serialul duhovnicesc "Serile Harşu": "Săptămână de săptămână sunt invitaţi să conferenţieze la parohia noastră părinţi profesori de la mai multe facultăţi de teologie din ţară, duhovnici cunoscuţi şi, dacă ne ajută Dumnezeu, chiar şi Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu. Săptămâna trecută, la deschiderea "Serilor Harşu", a conferenţiat părintele lect. univ. dr. Jean Nicolae de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia. Căutăm astfel, prin demersul nostru, să completăm slujirea liturgică cu cea învăţătorească pentru a aduce o nuanţă de culoare în peisajul parohiilor craiovene".