Rugăciune la ceas de seară pentru doi sfinți isihaşti

În cadrul programului liturgic dedicat hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice, astă‑seară, 27 octombrie 2026, a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Iachint, primul Mitropolit al Țării Românești, și a Sfintei Cuvioase Teofana Basarab. Slujba Privegherii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Iachint de Pacific, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de cult.

La finalul slujbei Vecerniei unite cu Litia, Preasfințitul Părinte Iachint de Pacific a subliniat importanța urmării lui Hristos, Păstorul cel Bun, prin credință statornică, rugăciune și participare la viața Bisericii, arătând totodată rolul sfinților ca modele de viețuire creștină. În continuare, ierarhul a evidențiat statornicia în credință și puterea rugăciunii neîncetate, subliniind că exemplul de viață al celor doi sfinți rămâne un reper pentru credincioșii de astăzi: „Ales în anul 1358 Episcop al Vicinei, cetate de la Dunăre, în Dobrogea, Sfântul Iachint a purtat grijă de turma sa în vreme de năvăliri, fiind păstor în mijlocul lupilor, care nu și-a lăsat oile. În anul 1359, la cererea voievodului Nicolae Alexandru Basarab și cu binecuvântarea Sfântului Patriarh Calist I, a venit la Curtea de Argeș, devenind cel dintâi Mitropolit al Ungrovlahiei. I-a întărit în credința ortodoxă pe voievod și pe dregători, a hirotonit preoți vrednici, a îngrijit mănăstirile și era iubit de popor pentru blândețea și milostivirea lui. La bă­trânețe, Sfântul Iachint a fost încercat de boli și de felurite clevetiri nedrepte, dar le-a biruit prin smerenie și cu nădejde în Dumnezeu. Câți bătrâni și bolnavi nu se simt astăzi uitați sau vorbiți de rău! Sfântul Iachint le arată că și neputințele bătrâneții pot deveni prilej de rugăciune și cale de sfințire. Mitropolitul Iachint, care apărase la Constantinopol învă­ță­tura isihastă alături de Sfântul Grigorie Palama, îi învăța pe călugări rugăciunea neîncetată. Acesta este isihasmul, termen provenit din cuvântul grecesc isihia, care înseamnă «liniște»: rostirea rugăciunii lui Iisus cu mintea în inimă și luare-aminte asupra gândurilor. Este vorba despre chemarea neîncetată a numelui lui Hristos prin rugăciunea: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mi­lu­iește-mă pe mine, păcătosul!». (…) Aceeași rugăciune a minții a deprins-o și Sfânta Cuvioasă Teofana. Fiica lui Basarab I, botezată Teodora, s-a căsătorit în anul 1322 cu Ivan Alexandru, viitorul țar al Bulgariei, și și-a crescut cei patru copii, insuflându-le dragostea de Hristos, ru­găciunea, smerenia și înțelep­ciunea. Dumnezeu a îngăduit însă să treacă prin mari suferințe: doi dintre fiii ei au murit în războaie, iar în anul 1345 țarul a alungat-o de la curte pen­tru a lua de soție o necreștină. Teodora nu s-a răzbunat și nu a deznădăjduit, ci «a răbdat ne­cazul, cu încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-a smerit și a ales viața mona­hală» (Sinaxarul sinodal, 28 octombrie), primind numele de Teofana. A trecut la Domnul la adânci bătrâneți și este cinstită până astăzi de bulgari, de sârbi și de români”, a spus Preasfinția Sa.

În încheiere, ierarhul a îndemnat credincioșii să urmeze exemplul de credință al sfinților, să asculte glasul lui Hristos și să cultive rugăciunea neîncetată.

Cântările liturgice au fost interpretate de ­Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, dirijat de arhidiaconul Mihail Bucă.