Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Şapte păcate“, un spectacol creştin
Joi, 3 martie, la Reşedinţa episcopală din Caransebeş, în Sala de festivităţi "Episcop Elie Miron Cristea", a avut loc spectacolul caritabil "Şapte păcate". Spectacolul a fost realizat de voluntarii Centrului de Voluntariat al Episcopiei Caransebeşului din cadrul Sectorului Social-misionar, alături de elevi din şcolile caransebeşene, sub coordonarea prof. Rada Petrişor şi a prof. Bistrean Sanda.
Spectacolul intitulat "Şapte păcate" este o culegere de 10 scenete, care vorbesc despre păcate şi greşeli mărunte cotidene, ce au o pondere mare în viaţa creştinului de astăzi. La manifestare a participat Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, preoţi, precum şi numeroşi copii şi tineri. La final, PS Episcop a acordat acte de cinstire şi premii în bani voluntarilor şi profesorilor care şi-au dat concursul la realizarea evenimentului. Menirea acestui spectacol a fost strângerea de fonduri pentru susţinerea activităţii sociale la Complexul de servicii sociale "Sfântul Vasile cel Mare" din Caransebeş. Alături de numărul mare de tineri prezenţi, la spectacol au participat şi conducători de instituţii şi alţi binefăcători din municipiul de pe Timiş şi Sebeş, care şi-au manifestat dorinţa de a sprijini activităţile social-filantropice ale Eparhiei Caransebeşului. Părintele Ianchiş Călin, consilier social-misionar al Episcopiei Caransebeşului, a spus că "evenimentul vizează atât aspectul cultural, cât şi cel social-filantropic din Episcopia Caransebeşului". "Este vorba despre o piesă, "Şapte păcate", pusă în scenă în întregime de către voluntarii Centrului de voluntariat al Episcopiei Caransebeşului. Profesori şi elevi din şcolile municipiului Caransebeş şi-au dorit ca acest spectacol să fie o reuşită. Fondurile care s-au colectat aici sunt destinate în întregime copiilor din Centrul de zi pentru mamă şi copil din cadrul Complexului de servicii sociale "Sfântul Vasile cel Mare" al Episcopiei Caransebeşului. Nu suntem la primul eveniment de acest fel, ci acţiunile noastre voluntariale şi caritative au debutat în luna decembrie a anului 2010, când o astfel de activitate a oferit participanţilor un crâmpei din întâmplările atât de frumos consemnate în tradiţie despre drumul magilor la ieslea din Betleem, iar copiii centrului de zi au fost răsplătiţi cu dotări noi în bucătăria centrului, prin bunăvoinţa şi generozitatea participanţilor. Iată, astăzi, din nou, copiii de la centru se vor putea bucura de bunăvoinţa şi generozitatea celor care, după ce au gustat din piesa pusă în scenă de voluntari, şi-au deschis sufletele pentru a-i bucura şi pe cei mici pe care noi îi îngrijim în centrul de zi", a arătat pr. Ianchiş Călin. De asemenea, prof. Rada Petrişor ne-a mărturisit că "prin această acţiune s-a dorit ajutarea copiilor de la Centrul de zi "Mama şi copilul"". "Spectacolul a fost realizat de un grup de 18 voluntari, în regia mea şi a profesoarei Bistrean Sanda, şi a avut ca scop sensibilizarea opiniei publice din oraşul Caransebeş de a veni în ajutorul copiilor aflaţi în dificultate şi, totodată, să aducem un plus la acţiunile culturale ale oraşului", a spus Rada Petrişor. O acţiune similară se va desfăşura în Postul Mare, când, în organizarea Episcopiei Caransebeşului prin Sectorul Social-filantropic şi a Centrului de voluntariat, va fi prezentată credincioşilor piesa de teatru creştin "Drumul Crucii".