La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Sărbătoare luminoasă în cinstea sfântului martir
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a bucurat în ziua sa de sărbătoare de o prăznuire frumoasă la multe biserici puse sub ocrotirea sa din eparhii ale Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei. Credincioşii au înălţat împreună cu ierarhii şi preoţii rugăciuni speciale pentru buna întocmire a văzduhului şi îmbelşugarea roadelor pământului, cunoscând că acest sfânt este ocrotitorul agricultorilor.
În ziua de cinstire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, numeroşi credincioşi dâmboviţeni au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, la Mănăstirea Peştera, judeţul Dâmboviţa. Credincioşii Parohiei Inuri din oraşul Topoloveni, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, au participat miercuri la slujba de sfinţire a bisericii parohiale, monument istoric, oficiată de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Calinic. Biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, construită în anul 1706, a fost restaurată datorită atragerii fondurilor europene de către primăria oraşului Topoloveni. După slujba de sfinţire, chiriarhul Argeşului şi Muscelului a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Topoloveni, a precizat pr. Ciprian Necula, inspector mass-media eparhial. Sărbătoarea hramului catedralei din Topoloveni s-a încheiat cu concertul pascal susţinut de către Corul „Preludiu“.
Hramul catedralelor din Nehoiu, Tecuci şi Giurgiu
Sărbătoarea Sfântului Mucenic Gheorghe a fost prilej de bucurie pentru numeroşi credincioşi din localitatea Nehoiu, judeţul Buzău, care au participat la prăznuirea hramului catedralei din oraş. În zi de sărbătoare, au fost vizitaţi de Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, care a săvârşit Sfânta Liturghie şi i-a binecuvântat pe cei prezenţi. Ca o cinstire specială adusă sfântului, numeroşi parohieni au venit la biserică în costume populare specifice zonei de munte a Buzăului. În cadrul Sfintei Liturghii, chiriarhul locului a hirotonit întru preot pe diaconul Ionuţ-Bogdan Bouroş, pe seama Parohiei Mitropolia, ne-a transmis Dragoş Olteanu, consilier media eparhial.
Sfântul Gheorghe a fost prăznuit cu multă strălucire şi în oraşul Tecuci din judeţul Galaţi. Şi anul acesta, slujitorii sfintelor altare din această parte a eparhiei, împreună cu mulţimea rugătoare a credincioşilor s-au aflat în unitatea rugăciunii şi a cinstirii, împreună cu ierarhul locului, Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ şi „Sfântul Iachint de Vicina“ din municipiul Tecuci, ne-a transmis preotul Gabriel Molocea, consilier misionar şi mass-media eparhial. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de membrii Corului „Ortodoxia“ al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, cărora s-au alăturat copii şi tineri, beneficiari ai proiectelor naţionale „Hristos împărtăşit copiilor“ şi „Alege şcoala!“. La finalul Sfintei Liturghii, au fost premiaţi elevii participanţi la faza judeţeană a olimpiadei de religie, care au obţinut rezultate foarte bune. Bucuria pascală a fost prelungită în tradiţionala agapă creştină, membrii organismelor parohiale oferind credincioşilor prezenţi ouă roşii şi alimente tradiţionale în parcul din jurul catedralei tecucene.
Numeroşi credincioşi din municipiul Călăraşi au participat miercuri la Sfânta Liturghie săvârşită de către Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, la biserica Parohiei „Sfânta Mare Muceniţă Anastasia“. În Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Galaction a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Vârtoape de Jos, Protopopiatul Roşiori de Vede.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este cel de-al doilea ocrotitor al Catedralei episcopale din Giurgiu. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Naum, Mitropolitul de Ruse, şi Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Ambrozie i-a mulţumit ierarhului din Bulgaria pentru prezenţă şi i-a dăruit un rând de veşminte arhiereşti şi o icoană cu chipul Sfântului Proroc Naum. La eveniment au participat oficialităţi locale şi numeroşi credincioşi, care s-au închinat la racla ce păstrează părticele din moaştele Sfântului Mucenic Gheorghe. De asemenea, şi credincioşii tulceni au participat în număr mare la hramul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din municipiul Tulcea. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii.