În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Sărbătoarea Botezului Domnului la Mediterană
Pe locurile istorice din Egipt, sărbătoarea Botezului Domnului a fost cinstită după rânduiala străveche și de creștinii ortodocși. Preafericitul Părinte Teodor, Patriarhul Alexandriei și al întregii Africi, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din Alexandria. De aici, Preafericirea Sa, clericii și credincioșii au mers pe malul Mediteranei, unde a avut loc Sfințirea cea mare a apei de Bobotează. La final, Patriarhul ortodox al Alexandriei a dat drumul unor porumbei albi în semn de pace și reconciliere între credincioși și între popoare, se arată pe site-ul Patriarhiei Alexandriei, patriarchateofalexandria.com.



.jpg)
