În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sărbătoarea credincioşilor din Coţofenii din Dos
Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, a resfinţit sâmbătă, 16 octombrie, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din localitatea doljeană Coţofenii din Dos. Pentru efortul depus la restaurarea şi înfrumuseţarea cinstitului lăcaş, părintele paroh Cristian Cojocaru a fost ridicat la rangul de iconom.
Sute de credincioşi din Parohia Coţofenii din Dos şi din parohiile învecinate au participat sâmbătă, 16 octombrie, la slujba de resfinţire a bisericii cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Atât slujba de resfinţire, cât şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înalt Preasfinţitul Irineu, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. "În Sfânta Biserică avem statornicie în bine" La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Olteniei le-a vorbit credincioşilor despre locul Bisericii în iconomia mântuirii. "Mântuitorul Hristos este Stăpânul nostru şi ne-a făgăduit că va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor. Din acest motiv, biserica aceasta în care ne aflăm astăzi este casa lui Dumnezeu. Lucrarea Lui nu se strică, nu se destramă şi nu se risipeşte, ci rămâne permanent în viaţa noastră, aşa cum ne spune psalmistul: "Al Domnului este pământul şi plinirea lui". În Sfânta Biserică avem statornicie în bine. Aici ne-am botezat cu toţii şi ne-am îmbrăcat în Hristos ca să devenim făptură nouă. Aici ne naştem cu toţii spre Împărăţia lui Dumnezeu şi spre viaţa veşnică. Îngerii lui Dumnezeu ne înconjoară în chip nevăzut în timpul Sfintei Liturghii şi ori de câte ori călcăm în acest timp sacru. Din Sfânta Biserică plecăm spre casele noastre încărcaţi cu puteri nebănuite. De aici ne vine sănătatea, buna dispoziţie şi buna lucrare, tăria şi curajul în viaţă, ferirea de toate ispitele şi de lucrul rău, aşa cum ne spune rugăciunea Tatăl nostru: "Şi nu ne duce pe noi în ispită". Vii la Biserică ca să-ţi pună în palma ta Hristos bunătate şi pleci acasă cu nenumărate roade. Inima curată de care ne vorbeşte psalmistul David nu o putem dobândi decât prin rugăciune smerită, încălzită de dragoste şi înălţată la ceruri din biserică. Dacă-L rugăm, Mântuitorul vine, se aşază întru noi şi încălzeşte fiinţa noastră făcând-o sălaş al Duhului. Numele Lui se imprimă în viaţa noastră, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către Filipeni: "Ca în numele lui Hristos tot genunchiul să se plece, a celor cereşti şi a celor pământeşti şi a celor de dedesubt"", a spus IPS Irineu. La final, părintele paroh Cristian Cojocaru a primit rangul de iconom, iar primarul localităţii, o gramată de mulţumire din partea IPS Irineu. Restaurarea şi reconsolidarea bisericii din parohia doljeană Coţofenii din Dos a fost posibilă prin strânsa colaborare dintre preot, credincioşi şi autorităţile locale. Sfântul lăcaş a fost ridicat în timpul episcopului de Râmnic, Vartolomeu Stănescu.