Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii în Ardeal
La sărbătoarea Izvorul Tămăduirii mii de pelerini mergi la slujbele oficiate în străvechi vetre monahale, precum cea de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, sau la mănăstiri mai noi, precum cea de la Salva, judeţul Bistriţa Năsăud, a cărei biserică este târnosită azi.
Mii de pelerini din întreaga ţară sunt aşteptaţi la Mănăstirea „Sfinţii Mar-tiri Brâncoveni“ de la Sâmbăta de Sus, în ziua când creştinătatea ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, praznicul din Săptămâna Luminată închinat Maicii Domnului. Vechea mănăstire de la poalele Munţilor Făgăraş îşi sărbătoreşte acum unul dintre hramuri, iar credincioşii vin aici pentru a primi binecuvântarea cerească din această perioadă postpascală, prin slujbele religioase oficiate de ierarhi şi preoţi. Ca în fiecare an, programul liturgic începe la fântâna din incinta mănăstirii, despre care se spune că are apă tămăduitoare. Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepis-copul Sibiului şi Mitropolitul Ardea-lului, împreună cu Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, şi soborul de preoţi vor oficia slujba de sfinţire a apei. „Programul continuă cu Sfânta Liturghie, oficiată la altarul din pădure şi cu Sfântul Maslu de obşte. Participă mulţi dintre preoţii şi credincioşi din Ţara Făgăraşului şi din alte părţi ale Ardealului“ ne-a spus stareţul de la Sâmbăta de Sus, arhim. Ilarion Urs.
Mănăstirea „Brâncoveanu“ de la Sâmbăta de Sus este ctitorie a Sfântului Constantin Brâncoveanu şi a avut un rol covârşitor în păstrarea Ortodoxiei pe aceste meleaguri, în vremurile când promotorii Uniaţiei forţau pe românii ardeleni să treacă la catolicism. Pelerinii poposesc pe aceste locuri sfinte pentru a se ruga în istorica biserică a mănăstirii, la celelalte altare din incintă, dar şi pentru a lua apă de la izvorul părintelui Arsenie Boca, situat în apropiere. Credincioşii se reculeg adesea la chilia, foişorul şi mormântul părintelui Teofil Părăian, dar şi în munţi, la peştera părintelui Arsenie.
Târnosire la Salva
Mii de credincioşi participă la marea sărbătoare a târnosirii bisericii mari cu hramul „Izvorul Tămăduirii“ a Mănăstirii Salva, judeţul Bistriţa-Năsăud, înfiinţată în 1994. Întreaga Vale a Someşului aşteaptă această sfinţire de 20 de ani, după ce, mai întâi s-a ridicat o bisericuţă de lemn, urmând ca, în 1996, vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu să pună piatra de temelie pentru biserica mare ce va fi astăzi sfinţită.
Slujba târnosirii bisericii va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, înconjurat de un impresionant de sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, între care Înalt Preasfinţitul Iosif, Mitropolit al Europei Occidentale şi Meridionale, Preasfinţitul Macarie, Episcop al Europei de Nord, Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei, Vadului, Feleacului şi Clujului. După slujba târnosirii va avea loc Sfânta Liturghie arhierească.
Ideea construirii mănăstirii a plecat de la parohul din satul Salva, Dumitru Moraru şi de la credincioşii satului care au dorit să se închine la o mănastire. Credincioşii s-au angajat să contribuie material şi financiar, iar terenul pentru amplasarea construcţiei mănăstirii a fost donat de credincioasa Varvara Cotuţiu.
Praznicul Mănăstirii Izbuc
Mii de credincioşi ortodocşi din Bihor şi din ţară, participă în Vinerea Luminată, de Izvorul Tămăduirii, la hramul Mănăstirii Izbuc din Eparhia Oradiei. Sărbătoarea a început din ajun, când s-a săvârşit slujba privegherii, s-a desfăşurat o procesiune la izvorul Izbuc, din incinta mănăstirii, cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, după care s-a continuat cu Taina Sfân-tului Maslu şi Sfânta Liturghie. Azi, Sfânta Liturghie este să-vârşită de Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi.
Ctitorită de vrednicul de pomenire Episcop Roman Ciorogariu al Oradiei, pe locul unei străvechi vetre de sihăstrie românească, în preajma unui izvor cu ape tămăduitoare, Mănăstirea Izbuc îşi serbează la Izvorul Tămăduirii, primul hram, încă de la sfinţirea primei ei biserici, în 1932. Tot mai mulţi pelerini îi calcă pragul pentru apa izvorului Izbuc şi pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, existentă aici de la întemeierea mănăstirii.