La 399 de ani de la ridicarea zidurilor de incintă ale Mănăstirii Dragomirna, Voievodul martir Miron Barnovschi Movilă a fost comemorat duminică, 30 august 2026, printr‑un eveniment organizat în cetatea
Sărbătoarea ocrotitorilor orașului Constanța
Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt considerați și ocrotitorii orașului Constanța. Cu acest prilej, în ajunul sărbătorii, duminică, 20 mai, IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a condus pe mai multe străzi din Constanța procesiunea cu moaștele Sfinților Pantelimon, Epictet și Astion, de la Catedrala Arhiepiscopală la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. În ziua hramului, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Împărați”. Sărbătorirea ocrotitorilor orașului Constanța a continuat marți, 22 mai, cu un festival coral tradițional aflat la ediția a 17-a.



.jpg)
