În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei la Galați
În Arhiepiscopia Dunării de Jos au început manifestările spirituale organizate cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Astăzi, începând cu ora 10:00, la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, este organizat Simpozionul naţional interseminarial „Contribuții și mărturii ale unității de neam și de credință din eparhii reflectate în conștiința tinerilor de astăzi”, cu participarea delegaţiilor mai multor seminarii teologice din ţară şi de la mai multe licee din eparhie. În cadrul evenimentului va avea loc și lansarea volumului „Mărturisitori ai dreptei credinţe din eparhii în perioada comunistă”.
De asemenea, tot astăzi, moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, sunt purtate pe străzile Galațiului, de la Universitatea „Dunărea de Jos” până la Catedrala Arhiepiscopală, în procesiunea „Călători pe cărările sfinților”, începând cu ora 16:00. În catedrală va fi săvârșită o slujbă specială pentru primirea moaştelor, urmată de slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv.
Întrucât Sfântul Apostol Andrei este și ocrotitorul spiritual al filialei din Galați a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români, aceștia organizează un program cultural-duhovnicesc deosebit în capela studenților din Complexul „Alexandru Ioan Cuza”, începând cu ora 20:00.
Vineri, 30 noiembrie, în ziua de pomenire a Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, Sfânta Liturghie va fi săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală din Galați de un sobor de ierarhi. După slujbă, Protoieria Galați va organiza programul social-filantropic „În căutarea celor triști și singuri”, în cadrul căruia vor fi oferite ajutoare materiale în toate spitalele municipiului și pachete cu alimente sau hrană caldă la 20 de familii sărace din fiecare parohie. Seara, începând cu ora 20:00, va avea loc programul cultural-duhovnicesc „Sfântul Apostol Andrei – prietenul studenților”, organizat de ASCOR Galaţi împreună cu reprezentanţi ai filialelor din ţară, la capela studenților din campusul universitar.
Sâmbătă, 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, va fi săvârșită slujba de Te Deum în Catedrala Arhiepiscopală și în toate bisericile din eparhie, în prezența reprezentanților autorităților locale.
Mâine, 29 noiembrie, se încheie concursul „Făuritorii Marii Uniri – modele pentru tineri. Cum îi cinstim și cum îi urmăm”, desfășurat în şcolile şi liceele municipiului Galaţi. Pelerinii care vor veni să aducă cinstire moaștelor depuse spre închinare pe esplanada catedralei vor primi, de-a lungul acestor zile, hrană şi ceaiuri oferite de centrele sociale parohiale din Galaţi.