Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, credincioșii parohiei bucureștene „Sfântul Nicolae”‑Vlădica au trăit clipe de bucurie duhovnicească cu ocazia hramului bisericii parohiale închinate Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a săvârșit azi, 6 decembrie, Sfânta Liturghie în lăcașul de cult, precum și slujba de sfințire a noilor clopote.
Şcoala din tinda Bisericii Udricani
La Biserica "Sfântul Nicolae" - Udricani din Bucureşti s-a desfăşurat în perioada 6-11 septembrie un atelier de creaţie, aflat la a IV-a ediţie. Atelierul "Şcoala din tinda bisericii" a fost organizat de părinţii slujitori ai Parohiei Udricani în colaborare cu profesorii de la Liceul "Nicolae Tonitza" din Bucureşti, cu sprijinul unor oameni darnici şi al unor sponsori, care au ajutat la cumpărarea materialelor necesare. Au participat elevi de la Liceul de Artă şi copii din parohie, care au lucrat icoane pe sticlă, gravuri, picturi pe lemn şi modelaje.
"Atelierul de creaţie s-a axat pe trei direcţii. Am continuat atelierul de gravură, pictură şi modelaj, am iniţiat un mic atelier de recreaţie, am cumpărat o masă de tenis, un minifileu pentru tenis de câmp şi câteva table de şah, pentru pasionaţii sportului minţii pentru ca, pe lângă ceea ce fac ei la atelierul de creaţie, să aibă timp şi pentru recreaţie. Nu în ultimul rând, am instituit un atelier biblic şi filocalic, cu citiri mici de texte din Sfânta Scriptură, Filocalie sau Pateric, deoarece suntem într-un spaţiu eclesial", ne-a declarat părintele paroh Constantin Pătuleanu. Tematica atelierului de creaţie a fost dedicată praznicului Naşterii Maicii Domnului.






.jpg)
