Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Şedinţa anuală de lucru a Adunării Naţionale Bisericeşti a Bisericii Ortodoxe Române se va desfăşura mâine la Palatul Patriarhiei
Agenţia de ştiri BASILICA anunţă că şedinţa anuală de lucru a Adunării Naţionale Bisericeşti (ANB) se va desfăşura mâine, 9 februarie 2010, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, începând cu orele 10.00, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei.
ANB este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice şi patrimoniale şi este format din membrii Sfântului Sinod şi din câte trei reprezentanţi (un cleric şi doi mireni) ai fiecărei eparhii. Adunarea Naţională Bisericească va examina în vederea aprobării Raportul general anual al Consiliului Naţional Bisericesc privind activitatea Bisericii Ortodoxe Române din anul 2009 şi va hotărî măsurile care se impun pentru buna desfăşurare a vieţii bisericeşti pe anul în curs.