Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Seminar demonstrativ la Centrul de pregătire pentru patrimoniu al Patriarhiei Române
Reprezentanţi ai instituţiilor deţinătoare de bunuri culturale, precum şi reprezentanţi ai facultăţilor de profil din Bucureşti au participat ieri, 13 martie, la Centrul de pregătire pentru patrimoniu „Sfântul Constantin Brâncoveanu“ al Patriarhiei Române, la un seminar demonstrativ despre utilizarea spectrometrelor pe bază de radiaţii Terahertz în investigarea bunurilor de patrimoniu cultural. Necesitatea utilizării unei asemenea tehnologii a fost arătată de către David Lowe, de la „Tera View Cambridge“ din Marea Britanie, şi Florin Russi, de la „Russi Scientific Instruments“ din România.
Spectrometrul pe bază de radiaţii Terahertz poate analiza tipul de hârtie folosit, al cernelii şi poate recupera textul în formă digitală. „Aparatul prezentat este interesant pentru noi, restauratorii de carte, mai ales pentru că în vechime, la execuţia legăturilor de carte, meşterii refoloseau documente, manuscrise şi alte file, considerate rebuturi de către legători, care astfel rămâneau blocate în legătură. Aici intervine acest aparat care poate scana şi citi acele legături fără ca restauratorul să agreseze în vreun fel legătura sau documentele. De asemenea, aparatul poate să penetreze mai multe straturi de legături, precum cele din piele, hârtie şi lemn, dar şi partide de file blocate, cum sunt hârtiile cretate. Acestea conţin diverse substanţe şi, în urma unor incendii, aceste hârtii cretate fac masă comună fiindcă gelatina din cleiul hârtiilor se compactează, iar filele respective nu mai pot fi separate. Atunci aparatul iar ne poate ajuta să recuperăm informaţia, atât de importantă pentru cartea în sine şi pentru cercetătorii de carte veche“, a precizat Lucian Dogan, restaurator carte veche şi documente şi asistent la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, Secţia Artă sacră.



.jpg)
