În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Serbare Pascală“ la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a avut loc marţi, 8 aprilie 2014, un program artistic dedicat sărbătorii Învierii Domnului, la care au participat profesorii facultăţii, precum şi un numeros public ce a umplut Sala Coloanelor.
Urmând tradiţiei ultimilor ani de a organiza diverse manifestări artistice în preajma marilor praznice ale Bisericii noastre, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi a pregătit marţi evenimentul „Serbarea Pascală“. Pe lângă publicul numeros format din studenţi, părinţi şi cadre didactice, evenimentul s-a bucurat de prezenţa arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi a pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.
Rând pe rând, au încântat auditoriul cu cântări specifice perioadei pascale Corul „Mitropolitul Iosif Naniescu“ al Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, dirijat de pr. asist. univ. Gabriel Năstasă, Corul „Trysaghion“, dirijat de Alexandru Tecuceanu, corul ASCOR - filiala Iaşi. Un moment deosebit de emoţionant l-a constituit interpretarea vocală a piesei „Balada lui Constantin Brâncoveanu“ de către patru studenţi teologi, în contextul hotărârii Sfântului Sinod privind declararea anului 2014 ca An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Momentul artistic a culminat cu o piesă de teatru cu caracter religios, prin care şase studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă ieşene au dorit să transmită tuturor celor prezenţi mesajul următor: orice compromis moral aduce după sine alte compromisuri, precum şi o permanentă stare de nelinişte, angoasă şi înrobire în patimi.
La final, pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, a mulţumit tuturor studenţilor care s-au implicat în organizarea programului artistic şi care au reuşit prin prestaţia lor să-i introducă pe cei prezenţi în taina marii sărbători a Învierii: „Mulţumim celor care au prezentat evenimentul din această seară şi celor care au interpretat, atât piesele muzicale, cât şi scenetele de teatru. Este pentru a doua oară în nou reînfiinţata noastră facultate când se organizează o serbare pascală şi sperăm ca această manifestare să devină o tradiţie. Serbarea a durat ceva mai bine de o oră jumătate, dar în spatele ei se află ore şi zile de muncă şi pregătire asiduă. La noi în ţară se obişnuieşte, în general, ca în perioada sărbătorii Crăciunului să aibă loc concerte de colinde şi manifestări artistice, însă nu trebuie să uităm că sărbătoarea Învierii este cel mai mare praznic al creştinătăţii şi ar fi bine să se organizeze şi în această perioadă evenimente care să ne introducă în atmosfera de taină a Învierii Mântuitorului“.