După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sesiune festivă de închidere a proiectului „Alege şcoala!“ la Tomis
Ieri, 2 iulie, s-a desfăşurat la Constanţa, în Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului, sesiunea festivă de închidere a proiectului „Alege şcoala!“. Au fost prezentate realizările macro la nivelul judeţului Constanţa şi al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi a delincvenţei juvenile.
Sesiunea de închidere a proiectului a reunit preoţi, profesori de religie, reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai Fundaţiei World Vision şi ai altor parteneri şi ONG-uri din zonă, dar şi copii premiaţi în cadrul activităţilor proiectului.
Potrivit Biroului de presă al Arhiepiscopiei Tomisului, pe parcursul celor patru ani de proiect, la nivelul eparhiei au fost înscrişi 80 de preoţi şi profesori de religie, alături de 730 de copii din mediul rural şi urban. Au fost realizate 6 sesiuni de formare pentru preoţi, iar din cei 730 de copii, 240 au participat la taberele de creaţie organizate la Buşteni, în anul 2011, şi Durău, în anul 2012.
La etapa parohială au participat şi au fost premiaţi toţi copiii, la etapa a doua, pe protopopiat, au fost premiaţi 54 de copii, iar la cea eparhială au fost premiaţi 9 copii. Premiile au fost oferite de Fundaţia World Vision România.



.jpg)
