Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Sfânta Icoană „Prodromiţa“ cinstită cu evlavie la Galaţi
Sărbătoarea Sfintei Icoane „Prodromiţa“ de la Muntele Athos a fost evidenţiată şi în Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin ample manifestări pastoral-misionare. Astfel, în ajunul sărbătorii, vineri, 11 iulie, a fost organizată o procesiune cu Icoana „Prodromiţa“, replică aflată în patrimoniul Eparhiei Dunării de Jos, de la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi până la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, care şi-a sărbătorit cel de-al doilea hram.
Cu ocazia hramului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a săvârşit slujba Privegherii şi Acatistul Maicii Domnului „Prodromiţa“ la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. A doua zi, icoana a fost adusă la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, unde Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit slujba Sfintei Liturghii, iar la final Acatistul Maicii Domnului înaintea Sfintei Icoane „Prodromiţa“ şi în prezenţa a numeroşi credincioşi, după cum ne-a transmis pr. Gabriel Molocea, consilier misionar şi comunicare media al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, IPS Arhiepiscop Casian a arătat că „în anul 1863, după minunea zugrăvirii miraculoase din târgul Iaşilor a chipului Maicii Domnului şi al Dumnezeiescului Fiu, în drum spre Sfântul Munte Athos, Sfânta Icoană s-a oprit în multe biserici din Moldova, pentru ca, în final, să ajungă în portul de la Galaţi, unde a rămas pentru o zi şi o noapte, în biserica cu hramul «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena». În această biserică s-a petrecut minunea care este arătată în condacul şi icosul 6 din Acatistul Icoanei Maicii Domnului «Prodromiţa»: un zugrav necredincios a căutat să oprească poporul evlavios de la cinstirea icoanei şi, în acea clipă, icoana s-a întunecat. Zugravul s-a îngrozit când a văzut că Maica Domnului din icoană l-a privit cu asprime şi s-a pocăit, din denigrator devenind cel mai mare mărturisitor. De asemenea, din anul 1898, datorită elevului cadet Neagu Costache de la Comisiunea Europeană a Dunării de la Sulina, Arhiepiscopia Dunării de Jos beneficiază de o copie fidelă a icoanei «Prodromiţa», zugrăvită de acesta în Sfântul Munte Athos pentru Episcopia de Galaţi, aşa cum se numea atunci“, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Credincioşii prezenţi s-au închinat cu evlavie înaintea sfintei icoane, iar la final fiecare a primit câte o iconiţă cu chipul Maicii Domnului „Prodromiţa“.