În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sfânta Muceniţă Tatiana sărbătorită la Catedrala Mitropolitană din Craiova
Praznicul Sfintei Muceniţe Tatiana a adunat zeci de credincioşi la rugăciune în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, unde se găseşte spre binecuvântare cinstitul ei cap. În ajun, a avut loc o procesiune cu sfintele sale moaște în jurul locașului reprezentativ din cetatea Băniei.
Ca în fiecare an, cinstirea Sfintei Tatiana a început încă din ajunul sărbătorii, săvârşindu-se în sfântul locaş din Craiova Vecernia, Litia şi Privegherea. La momentul rânduit, racla în care este aşezat capul sfintei, alături de moaştele Sfinţilor Serghie şi Vah, a fost scoasă în procesiune în jurul Catedralei Mitropolitane. Ziua praznicului, marţi, 12 ianuarie, a început prin slujba Acatistului Sfintei Tatiana şi a continuat cu Sfânta Liturghie săvârşită de un sobor de preoţi, în frunte cu arhimandritul Vladimir Dărângă, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Craiova. La finalul slujbei, părintele arhimandrit a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a evidenţiat viaţa, faptele şi minunile făcute de Sfânta Muceniţă Tatiana.
„Pentru noi, ziua aceasta de 12 ianuarie în care o prăznuim pe Sfânta Mare Muceniţă Tatiana diaconiţa, are o însemnătate deosebită, întrucât avem spre cinstire sfintele sale moaşte în catedrala din Craiova de peste 70 de ani. Sfânta Tatiana ne-a iubit şi pe noi, pentru că Dumnezeu a îngăduit ca, în 1204, să fie aduse sfintele ei moaște aici, la Craiova, de către ţarul vlaho-bulgar Ioniţă Asan, rudă cu Basarabii. A venit la Craiova de la Târnovo, care era asediat de cruciaţi. De aceea, capul ei, pe care îl avem astăzi în sfânta noastră catedrală, a fost pentru o vreme adăpostit la Mănăstirea Coşuna. Ţarul vlaho-bulgar Ioniţă Asan l-a luat înapoi la Târnovo şi apoi, în 1393, când oraşul a căzut, a fost salvat şi dus la Niceea, lângă Constantinopol. Barbu Craiovescu, bunicul Sfântului Neagoe Basarab, atunci când a adus moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Constantinopol, a adus şi capul Sfintei Tatiana şi le-a așezat la Bistriţa. La 1793, alături de moaștele Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, capul Sfintei Tatiana a fost aşezat în caseta de argint pe care o avem şi astăzi, iar la 1869, credincioşii din Ploieşti au făurit racla cea mare în care au fost puse sfintele lor moaşte. De la Curtea de Argeş, moaştele sfinţilor mucenici au poposit un an la Râmnicu Vâlcea şi, din 1949, la iniţiativa Mitropolitului Firmilian Marin, ele au fost aduse în catedrala din Craiova”, a spus arhimandritul Vladimir Dărângă.