Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfântul Corneliu Sutaşul sărbătorit la Biserica Balta Albă din Capitală
Biserica Parohiei Balta Albă, singurul lăcaş de cult din Capitală închinat Sfântului Corneliu Sutaşul, şi-a sărbătorit ieri, 13 septembrie, hramul. Credincioşii din parohie, dar şi din alte cartiere ale Capitalei s-au adunat la biserică pentru a-l cinsti pe Sfântul Corneliu Sutaşul, care ocroteşte sfântul lăcaş din anul 1939. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de părintele paroh Vasile-Cristian Niţă, împreună cu pr. Gheorghe Pescaru, pr. Sorin Fuscel şi diac. Cătălin Grumeza. În cuvântul de învăţătură, părintele paroh Vasile-Cristian Niţă a prezentat credincioşilor câteva aspecte din viaţa Sfântului Corneliu şi din istoricul bisericii care îl are ca ocrotitor. Părintele a explicat că Sfântul Corneliu este un exemplu de rugăciune pentru alţii deoarece, aşa cum se arată în Faptele Sfinţilor Apostoli, capitolul 10, el nu se ruga doar pentru mântuirea lui, ci şi pentru mântuirea celor din familia sa şi a celor care îi slujeau. Parohul bisericii a mai subliniat faptul că Sfântul Corneliu este primul păgân care a primit Botezul creştin şi prin el s-au deschis uşile mântuirii şi pentru popoarele păgâne, între care şi poporul dacilor din care ne tragem noi, românii.
După Sfânta Liturghie a fost săvârşită slujba Parastasului pentru ctitorii şi slujitorii trecuţi la Domnul. La final, prin eforturile membrilor Consiliului şi Comitetului parohial, au fost oferite 300 de pachete cu alimente pentru persoanele defavorizate din parohie.