Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfântul Nectarie de la Eghina, cinstit la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală în condiții speciale
Evenimentele dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, au început în acest an cu două zile înainte de hram, pentru a oferi un flux continuu în siguranță sanitară credincioșilor bucureșteni care se închină preț de câteva clipe la racla cu sfintele sale moaște, păstrate în patrimoniul așezământului monahal, informează basilica.ro.
Racla cu moaștele ierarhului făcător de minuni și vindecător de boli a fost scoasă din biserica mănăstirii sâmbătă, 7 noiembrie 2020, și așezată spre închinare în baldachinul special amenajat din incinta Mănăstirii Radu Vodă, după săvârșirea slujbei Privegherii, care a început de la ora 18:00.
În data de 8 noiembrie 2020, s-au împlinit 100 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina.