În perioada 30 iunie - 8 iulie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, a debutat seria taberelor de vară din Eparhia Buzăului şi Vrancei. Acestea sunt organizate de Sectorul învățământ și activități cu tineretul al eparhiei, în parteneriat cu Asociația „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi” - Iași.
Sfântul Voievod Neagoe Basarab sărbătorit la Curtea de Argeș
Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș și-a sărbătorit duminică cel de-al doilea hram închinat Sfântului Neagoe Basarab, cel care a condus Țara Românească între anii 1512 şi 1521.
Momentul a fost unul deosebit, deoarece anul acesta s-au împlinit 500 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui domnitor. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, pe esplanada din fața Catedralei Arhiepiscopale.
Ierarhul a vorbit credincioșilor prezenți la acest eveniment despre viața și activitatea deosebită a domnitorului sfânt, fiind evidențiat rolul important pe care acesta l-a avut pe plan politic, diplomatic și religios în scurta domnie de numai nouă ani.
Chiriarhul locului a amintit celor prezenți de marele dar pe care Sfântul Neagoe Basarab l-a lăsat argeșenilor și țării întregi - o frumoasă catedrală care a rezistat tuturor pericolelor peste 500 de ani.
Ziua de duminică a fost deosebită pentru chiriarhul eparhiei, deoarece s-au împlinit 12 ani de la ridicarea Episcopiei Argeșului și Muscelului la treapta de arhiepiscopie și a ierarhului locului la treapta de arhiepiscop, se arată pe site-ul arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.



.jpg)
