Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Sfintele Femei Mironosițe prăznuite în parohia buzoiană Măcrina
Credincioșii Parohiei Măcrina din comuna buzoiană Puiești au primit duminică, 30 aprilie, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate, răspunsurile la strană fiind oferite de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.
Soborul slujitor a fost format din șapte clerici: pr. Cristian Asănache, protopop al Protoieriei Râmnicu Sărat, pr. Ion Ionescu-Enache de la Parohia Puieștii de Sus, pr. Neluș Diaconu de la Parohia Măcrina, pr. Viorel Irimia de la Parohia Prahuda, Protoieria Focșani I, pr. Viorel Trif de la Parohia Câmpuri II, Protoieria Panciu, respectiv părinții arhidiaconi Laurențiu Manea și Daniel Dumitrică.
În predica rostită, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a explicat că duminica aceasta este închinată Femeilor Mironosițe sau purtătoare de mir, în frunte cu Maica Domnului, precum și urmașelor vrednice ale acestora, adică femeilor creștine, care trudesc în fiecare parohie, se străduiesc să facă binele și să-și crească frumos copiii, fiind exemple în societate. Totodată, Înaltpreasfinția Sa le-a urat credincioaselor prezente sănătate, pace, bucurie sfântă și ajutor de la Dumnezeu în lucrarea de slujire a Bisericii lui Hristos.
După încheierea Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop Ciprian a oficiat un Trisaghion la mormântul vrednicului de pomenire preot Costică Popescu, cel care a păstorit comunitatea Parohiei Măcrina între anii 1976-2016.