Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Sfinții Trei Ierarhi, prezenți în Catedrala Patriarhală prin cinstitele lor moaște
În ajunul praznicului lor, cei trei mari dascăli ai lumii și ierarhi, Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, sunt cinstiți cu multă evlavie la Catedrala Patriarhală din București. Credincioșii prezenți în lăcașul de rugăciune iau parte în seara aceasta la slujba Privegherii oficiată în cinstea lor. Răspunsurile liturgice sunt oferite de membri ai Grupului psaltic „Tronos”.
Cu puțin timp înainte de debutul slujbei Vecerniei de la ora 16:00, spre bucuria credincioșilor prezenți, de la Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale au fost aduse și așezate spre închinare, în Catedrala Patriarhală, raclele în care sunt păstrate fragmente din cinstitele moaște ale Sfinților Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz și Ioan Hrisostom.
Sfintele odoare vor rămâne în lăcașul de cult până mâine, 30 ianuarie, când sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi va culmina prin săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești.



.jpg)
