Ziua de 3 iunie 2026 va rămâne întipărită în inimile comunității Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț ca o zi a recunoștinței, încărcată de emoție și speranță. Într-o atmosferă de sărbătoare, elevii claselor a XII-a Teologie Ortodoxă și Patrimoniu Cultural și-au luat rămas-bun de la anii formării liceale, în cadrul cursului festiv al promoției 2022-2026.
Sfințirea bisericii Parohiei Dobruşa din județul Vâlcea
În prima duminică de după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Dobruşa, din Protopopiatul Drăgăşani, județul Vâlcea. Cu acest prilej, ierarhul a sfinţit biserica închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena și Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop din comunitate. „Cu cât membrii Bisericii sunt mai uniţi cu Mântuitorul Hristos, cu atât ei se împărtăşesc tot mai mult de sfinţenia Lui”, a spus Înaltpreasfinția Sa în cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej. De asemenea, a mai explicat că harul lui Dumnezeu lucrează în persoane smerite: „Însă harul dumnezeiesc nu lucrează decât acolo unde persoana umană răspunde în integralitatea ei apelului tainic al Duhului Sfânt, uitând de sine pentru slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui. Să căutăm, așadar, ca în viața noastră să ne împărtășim din bogăția darurilor lui Dumnezeu și să pășim pe calea poruncilor, spre a ne asemăna sfinților”, a mai spus Arhiepiscopul Râmnicului.
![]()



.jpg)
