Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie, în Duminica după Botezul Domnului, 11 ianuarie 2026, la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sob
Sfințirea Centrului de zi pentru persoane vârstnice din Dărmănești
Sâmbătă, 20 mai, a avut loc inaugurarea Centrului de zi pentru persoane vârstnice din orașul Dărmănești, județul Bacău. Slujba de sfințire a așezământului a fost săvârșită de părintele Costel Mareș, protopop de Moinești, împreună cu un sobor de preoți.
Părintele protoiereu a felicitat autoritățile locale și pe cei implicați în realizarea acestui centru, subliniind faptul că pronia lui Dumnezeu se arată și prin faptul că acest proiect s-a concretizat în anul acesta, an pe care Biserica Ortodoxă Română l-a numit „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice”.
În încheiere, a reamintit că sănătatea și calitatea unui popor sunt arătate mai ales prin felul în care își exprimă grija față de vârstnici, iar în calitate de creștini trebuie să-L slujim pe Dumnezeu începând prin slujirea aproapelui, care se concretizează și prin acest fel de realizări.





.jpg)
