La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Simpozionul internaţional dedicat părintelui Paisie Aghioritul, la final
În perioada 13-15 noiembrie 2014, Centrul social-cultural „Sfântul Paisie“ al Mănăstirii Neamţ a găzduit Simpozionul internaţional „Întâlnirea cu părintele duhovnicesc: cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994)“, organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi. La evenimentul dedicat împlinirii a 20 de ani de la trecerea în veşnicie a părintelui Paisie Aghioritul au participat, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, numeroşi teologi, precum şi profesori şi monahi din ţară şi din străinătate, care l-au cunoscut pe marele părinte athonit sau care s-au aplecat asupra învăţăturii acestuia.
Simpozionul internaţional „Întâlnirea cu părintele duhovnicesc: cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994)“ a debutat joi, 13 noiembrie 2014, după oficierea Sfintei Liturghii în biserica Mănăstirii Neamţ, prin cuvântul de deschidere al Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
„Sub egida cuvintelor părintelui Paisie Aghioritul «Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan», ne aflăm în aceste zile în străvechea mănăstire a Neamţului. Este a treia întâlnire de acest gen organizată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, primele două fiind consacrate părintelui Paisie de la Sihla şi părintelui Cleopa de la Sihăstria. Anul acesta, aici, la Mănăstirea Neamţ, ne întâlnim cu părintele Paisie Aghioritul. La împlinirea a 20 de ani de la plecarea sa dintre pământeni către cereştile locaşuri şi în perspectiva iminentă a canonizării Sale dorim să ne apropiem mai mult de el. Dorim să-i auzim glasul mărturisind adevărul credinţei în Hristos Domnul pentru a primi noi înşine mai multă credinţă şi îndrăzneală sfântă spre a o mărturisi la rândul nostru. Dorim să ne facem părtaşi cântării înălţate spre slava lui Hristos şi a Preacuratei Sale Maici de către părintele Paisie. Vom primi poate ajutor a înţelege felul în care, simplu, adânc şi înălţător, ar trebui să fie cântarea noastră în Biserică şi folosul acesteia pentru viaţa lăuntrică. Dorim să vedem chipul părintelui Paisie pe peliculă pentru a ne împărtăşi, chiar şi în parte, de lumina pe care o răspândea în jurul său, de căldura cu care îi îmbrăţişa pe cei în durere, de fermitatea mărturisirii sale în faţa celor care îi conduc pe oameni spre direcţii false, neortodoxe, neduhovniceşti. Dorim să fim împreună câteva zile cu câţiva dintre fiii duhovniceşti ai părintelui Paisie. Cum l-au cunoscut ei pe marele duhovnic? În ce chip, întâlnirea cu el le-a marcat viaţa duhovnicească, viaţa în general? Cum au înţeles cu ajutorul părintelui Paisie ce înseamnă a fi ortodox? Cum se poate vieţui creştineşte astăzi? Cum pot duce vieţuitorii din mănăstiri crucea monahismului? Cum pot ei descoperi continuu bucuria de a fi monah? Cum poate supravieţui creştinul din lume asaltului de ispitiri care-l înconjoară din toate părţile?“, le-a spus IPS Părinte Teofan participanţilor la simpozion.
Comunicările susţinute în cadrul simpozionului
În continuare, după vizionarea părţii I a documentarului „Cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994). Transmisionistul Armatei şi al lui Dumnezeu“,
s-au citit mesajele trimise de către mănăstirile athonite Stavronikita, Filoteu şi Kutlumuş. Au fost, de asemenea, menţionate personalităţile bisericeşti din Grecia care, invitate fiind, nu au putut participa, dar au transmis urări atât organizatorilor, cât şi participanţilor la simpozion - IPS Mitropolit Athanasios de Lemesou, Cipru, IPS Mitropolit Nikodimos al Kasandriei, Grecia, maica Filofteea, stareţa Mănăstirii Suroti din Grecia, părintele Paisios, duhovnicul Mănăstirii Suroti şi „Sf. Ilarion“ - Arideea, părinţii Arsenios şi Isaias de la Chilia Panaguda - Sfântul Munte Athos, părintele Eftimios de la Coliba „Învierea Domnului“, Kapsala - Sfântul Munte Athos, şi părintele Ştefan Nuţescu de la Schitul Lacu - Sfântul Munte Athos. Ziua a continuat cu susţinerea referatului „Părintele Paisie - om universal“ de către prof. Georgios Mantzaridis de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, în care acesta a evidenţiat, pornind de la exemplul vieţii părintelui Paisie, adevărata valoare a omului în raport cu lumea şi cu natura înconjurătoare. Traducerea din greceşte a fost realizată de părintele Petru Sidoreac. Tot joi au fost susţinute şi următoarele comunicări: „Operator al frecvenţelor lui Dumnezeu. O abordare a vieţii părintelui Paisie - prof. Anestis Keselopoulos de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, „Părintele duhovnicesc. Consideraţii eclesiologice“ - pr. prof. univ. dr. Constantin Coman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, „Harismele duhovniceşti ale părintelui Paisie, aşa cum le-am cunoscut“ - Athanasios Rakovalis, „Părintele Paisie - învăţător al mărinimiei practice“ - arhim. Theoklitos Bolkas, stareţul Mănăstirii „Sfântul Arsenie“ din Halkidiki, Grecia, şi „Virtuţile monahului în opera cuviosului Paisie Aghioritul“ - arhim. Ioan Harpa, stareţul Mănăstirii Popăuţi şi exarhul mănăstirilor din zona Botoşani.
Vineri, 14 noiembrie, ierom. Athanasios Simonopetritul a vorbit despre „Amintiri din relaţia mea cu fericitul Gheronda Paisie“, pr. drd. Petru Sidoreac a susţinut comunicarea „Cuviosul Paisie sau calea de la fotografie la icoană“, pr. prof. univ. dr. Ioan Teşu de la Facultatea de Teologie din Iaşi a subliniat care este „Chipul părintelui duhovnicesc în scrierile cuviosului Paisie Aghioritul“, iar arhim. Kasianos el Inati, stareţul Mănăstirii Maicii Domnului Cald-Mijlocitoarea“ Liban, a vorbit despre „Iradierea luminii strălucitoare a părintelui Paisie în Orientul Mijlociu“.
Programul simpozionului s-a încheiat cu a doua parte a documentarului video „Cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994). Transmisionistul Armatei şi al lui Dumnezeu“ şi cu cuvântul de final al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, care a mulţumit atât participanţilor, cât şi organizatorilor, în mod special părintelui arhimandrit Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ.
Menţionăm că cele cinci sesiuni de lucru ale Simpozionului internaţional „Întâlnirea cu părintele duhovnicesc: cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994)“ au fost prezidate de pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, de prof. Georgios Mantzaridis de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, de pr. prof. univ. dr. Constantin Coman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, de pr. prof. univ. dr. Ioan-Cristinel Teşu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi de prof. Anestis Keselopoulos de la Facultatea de Teologie din Tesalonic.
În timpul celor două zile, pe lângă referatele amintite, au fost oferite publicului şi alte materiale: înregistrări audio cu vocea cuviosului Paisie (cuvinte de folos şi psalmodii), texte abordând diferite subiecte duhovniceşti, precum şi o prezentare Power Point, care s-a dorit a fi o explicare a fenomenului religios numit evlavia populară, ca prim stadiu în procesul de canonizare a unui sfânt. De remarcat faptul că printre auditori s-au numărat, pe segmente diferite de timp, cei aproximativ 100 de stareţi şi stareţe din Arhiepiscopia Iaşilor, adunaţi pentru întâlnirea anuală, monahi şi maici de la diferite mănăstiri, preoţi profesori de la Seminarul Teologic Neamţ, însoţiţi de mulţi elevi seminarişti, preoţi din zonă sau veniţi de la distanţe mai mari etc. Pentru toţi aceştia, ceea ce s-a petrecut la Mănăstirea Neamţ zilele trecute a constituit un moment de înălţare sufletească, de comuniune întru valorile Ortodoxiei reprezentate de sfinţi şi de reflectare la propriul urcuş întru ale duhovniciei. Aceasta, cu atât mai mult cu cât manifestarea a coincis cu trei mari momente liturgice din viaţa Bisericii (13 noiembrie - sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur, 14 noiembrie - sărbătoarea Sfântului Grigorie Palama şi 15 noiembrie - sărbătoarea Sfântului Paisie Velicicovschi, ale cărui sfinte moaşte au fost relativ recent expuse spre închinare în biserica Mănăstirii Neamţ).