Părintele dr. Florin‑Ciprian Petre, secretar patriarhal în cadrul Biroului de presă și relații publice al Patriarhiei Române și preot slujitor la capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obr
Slujbă de binecuvântare la Liceul de Artă din Craiova
Conducerea Liceului de Artă "Marin Sorescu" din Craiova a organizat vineri, 14 octombrie, o slujbă de binecuvântare pentru anul şcolar 2011-2012. În mijlocul elevilor s-a aflat părintele Marius Resceanu, preot slujitor la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Mântuleasa din Craiova, care a săvârşit slujba de Te Deum şi slujba de Parastas întru pomenirea profesorilor adormiţi în Domnul. În cuvântul de învăţătură adresat la finalul ceremoniei, părintele Resceanu a vorbit despre importanţa sporirii darurilor în viaţă, îndemnându-i pe elevi să fie darnici şi cu inima deschisă către cel care are nevoie de ajutor şi întărire.



.jpg)
