Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Slujbe arhiereşti în eparhii din Oltenia
Praznicul Cincizecimii a fost întâmpinat cu bucurie în locaşurile de închinare din Oltenia. Cu acest prilej, la Râmnicu Vâlcea, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfântul Ierarh Nicolae”. „Duhul Sfânt, a treia Persoană a Sfintei Treimi, este Mângâietorul, Duhul Adevărului, care de la Tatăl purcede. El este făcător şi dătător de viaţă, Lumină şi dătător de lumină, izvorul sfinţeniei şi al bunătăţii. Prin El Se cunoaşte Tatăl şi Se preamăreşte Fiul. Sfântul Duh este, potrivit Sfântului Vasile cel Mare, «izvorul sfinţirii care nu seacă din pricina mulţimii celor ce se împărtăşesc din el». Orice lucrare sfinţitoare se săvârşeşte prin invocarea puterii dumnezeiești a Sfântului Duh”, a spus Arhiepiscopul Râmnicului în cuvântul de învățătură.
Credincioşii mehedinţeni s-au adunat de Cincizecime la Mănăstirea Cerneţi, care şi-a serbat hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Vechea vatră monahală de la Cerneţi este aşezată în apropierea municipiului Drobeta-Turnu Severin.



.jpg)
