Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujbe arhiereşti în prima zi a Anului Nou
În prima zi a anului 2016, închinată praznicului Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului şi sărbătorii Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, creştinii ortodocşi din arhiepiscopiile şi episcopiile Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, împreună cu păstorii lor duhovniceşti, s-au adunat în comuniune de rugăciune.
În Arhiepiscopia Bucureştilor, la Parohia „Sfântul Vasile” din Ploieşti, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată, cu ocazia hramului, de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori, din care a făcut parte şi pr. Mihăiţă Stroe, protoiereul Protopopiatului Ploieşti Sud. La final, Preasfinţia Sa a oficiat o slujbă de Te Deum. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre praznicul Tăierii-împrejur a Domnului şi a evocat personalitatea marcantă a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare. PS Episcop Ieronim Sinaitul a transmis tuturor celor prezenţi binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
În prima zi a anului, la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit onorific Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, împreună cu preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum pentru noul an civil 2016, în prezența a numeroși credincioși. Înaltpreasfinția Sa a aprofundat în cuvântul de învăţătură semnificația spirituală a praznicului împărătesc al Tăierii-împrejur a Domnului Hristos, ca prefigurare a Tainei Sfântului Botez, și a evocat chipul luminos al Sfântului Vasile cel Mare. De asemenea, constănţenii au participat în număr mare la Sfânta Liturghie şi la slujba de Te Deum, oficiate la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. „Ziua cea dintâi a anului de fiecare dată ne emoţionează. Ea este unită cu cele două sărbători: punerea numelui Pruncului Iisus şi Tăierea-împrejur a Sa, care era prevestirea Botezului. Acest nume este cel care ne străjuieşte tot anul”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
La început de an nou, Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din municipiul Curtea de Argeș şi-a serbat hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie. „Dumnezeu ne binecuvântează să intrăm în noul an. Avem chemarea să împlinim cu sfințenie lucrarea pe care ne-o încredințează Sfânta Treime. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să dea putere argeșenilor și muscelenilor, precum și tuturor creștinilor și întregului neam omenesc, să facă din anul Domnului 2016 un an al bucuriei şi al păcii”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Numeroşi buzoieni au sărbătorit trecerea dintre ani şi prima zi a anului 2016 la Catedrala Arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău. „La miezul nopţii, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a săvârşit Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos şi a citit rugăciuni specifice acestui moment din anul civil. Vineri, 1 ianuarie, ierarhul, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare şi o slujbă de Te Deum. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala ortodoxă mixtă «Neagu Ionescu» a Catedralei Arhiepiscopale”, ne-a declarat Dragoş Olteanu, consilier media eparhial.
La Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat în noaptea trecerii dintre ani Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos și apoi a rostit mai multe rugăciuni. În prima zi a anului, după ce a oficiat Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum, Înaltpreasfinţia Sa a binecuvântat copiii şi tinerii aflaţi în grija Aşezământului filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi.
Tot vineri, 1 ianuarie, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia, iar Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Buna Vestire” - paraclis episcopal, din Tulcea, unde a hirotonit un diacon şi a sfinţit un nou clopot.