Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Slujire arhierească de praznicul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezer la Craiova
În ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, marţi, 23 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. Cu acest prilej, răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane, dirijat de prof. dr. Victor Şapcă. Înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Constantin Nicu Mîndruță, pe seama Parohiei Soceni cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”, Protopopiatul Craiova Nord, județul Dolj. La final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a rostit rugăciunea specială pentru încetarea pandemiei de COVID-19.



.jpg)
