În această seară, 26 octombrie 2026, cu prilejul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, și al proclamării sărbătorii Soborului Sfinților Martiri Militari, la Catedrala Națională din
Slujire arhierească în Parohia Sartăş, judeţul Alba
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Parohia Sartăș, Protopopiatul Câmpeni, duminică, 4 septembrie, informează Biroul de presă al eparhiei.
„A-L urma pe Hristos astăzi înseamnă a face reală dragostea Sa unei lumi flămânde de iubire. (...) A-L urma pe Hristos astăzi înseamnă a ocroti pe cei îndurerați; a povățui pe cei dezorientați; a ajuta pe cei lipsiți; a-L lăsa pe Domnul să guverneze în casa noastră, în munca noastră și în relațiile noastre de fiecare zi”, a arătat ierarhul în cuvântul de învățătură.
La finalul slujbei, pentru activitatea sa pe parcursul anilor de slujire, preotul Ioan Vesa, paroh al Parohiei Sartăș începând cu anul 1983, a primit din partea IPS Părinte Arhiepiscop Irineu „Crucea Sfinților Ierarhi Bălgrădeni”.
Biserica de zid din Parohia Sartăș a fost edificată între anii 1992 şi 2002. În acest timp, lăcașul de cult a fost pictat în tehnica fresco. Biserica a fost târnosită în anul 2005, în prezența a numeroși clerici și credincioși din localitate și împrejurimi.



.jpg)
