În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Slujire arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea
În Duminica a 20-a după Rusalii, închinată minunii învierii fiului văduvei din Nain, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul din faţa Catedralei Arhiepiscopale cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei euharistice, ierarhul a arătat că, „înviind pe fiul văduvei din cetatea Nain, Fiul lui Dumnezeu ne încredințează că viaţa veşnică este darul lui Dumnezeu împărtășit celor care au nădăjduit în El”. De asemenea, Arhiepiscopul Râmnicului a mai menţionat că „întâlnirea Mântuitorului cu această femeie văduvă, profund îndurerată de moartea unicului fiu, descoperă iubirea nemărginită a lui Dumnezeu care îl ridică pe om din ordinea creată și mărturisim astfel că Dumnezeu este veşnic mai presus de lucrările Sale. Învierea tânărului este prefigurare a Învierii Mântuitorului Hristos, dar și încredințarea fiecăruia dintre noi că omul a fost creat nu pentru a sta în mormânt, ci pentru a trăi veșnic în iubirea Preasfintei Treimi”, a spus Înaltpreasfinția Sa.