De sărbătoarea Nașterii Domnului, ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie la catedralele eparhiale, rugându‑se alături de credincioșii prezenți în număr mare. Cu acest prilej, au rostit cuvinte de învățătură în care au arătat importanţa actului întrupării și Nașterii Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
Slujire arhierească la Catedrala Mitropolitană din Craiova
Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost cinstită în mod deosebit joi, 14 octombrie, de preoţii şi credincioşii craioveni. La Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Rusu Silviu Nicolae a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfântul Nicolae”-Castranova I, Protoieria Craiova Sud, iar teologul Lilă Tiberiu Nicu a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Trocheşti, Protopopiatul Băileşti.
La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu a rostit un cuvânt de învăţătură, exprimând bucuria duhovnicească a prăznuirii Sfintei Parascheva și în Craiova: „Din cântările de slujbă de la acest praznic al Sfintei Parascheva învăţăm virtuţile pe care Preacuvioasa Maică le-a săvârşit în viaţa ei, le-a practicat şi le-a îndeplinit. Sfânta Parascheva, din fragedă copilărie, a învăţat credinţa noastră creştin-ortodoxă de la părinţii ei, din Biserica de atunci, şi atât de mult a fost îndrăgostită de Mântuitorul Iisus Hristos, încât, la adolescenţă, ea a plecat din casa părintească fără să ştie nimeni şi s-a retras în ţinuturile pustii din Ţara Sfântă, unde a petrecut în mănăstirile de acolo în post şi rugăciune vreme îndelungată. Acolo şi-a sfinţit sufletul, mintea şi gândirea, toate aducându-le jertfă Mântuitorului Iisus Hristos. În aşa fel a fost viaţa Sfintei Parascheva, că Duhul Sfânt Şi-a făcut lăcaş în sufletul şi în trupul său şi a ajuns la starea de nepătimire, de sfinţenie, de îndumnezeire, stare duhovnicească pe care sfinţii o ating prin grija Mântuitorului Iisus Hristos”.






.jpg)
