Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Stadiul lucrărilor la Catedrala Naţională
Lucrările de construcţie a Catedralei Mântuirii Neamului sunt executate în prezent de aproximativ 650 de muncitori, care lucrează în trei schimburi, de luni până sâmbătă. Diferite tipuri de activităţi (montaj structură rigidă, montaj armătură flexibilă, execuţie zidărie interioară şi exterioară din blocuri ceramice pline şi cu goluri, lucrări de cofrare şi betonare ş.a.) sunt executate între cotele +36 de metri şi +54 de metri, în toate zonele de lucru ale edificiului.
Catedrala Mântuirii Neamului este amplasată pe Dealul Arsenalului, în spatele Palatului Parlamentului. Amplasamentul este situat pe un deal, conform tradiţiei creştine de a construi locaşuri de cult pe coline, spre a chema pe oameni la rugăciune şi la urcuş interior pentru a-L întâlni pe Dumnezeu Creatorul şi Mântuitorul lumii Pantocratorul. Pentru anul 2017 este prevăzută finalizarea lucrărilor la corpul principal al catedralei (cota +45 metri) şi la cele opt turle ale acesteia. „Lucrările pentru edificarea Catedralei Naţionale se desfăşoară într-un ritm alert pe toate fronturile de lucru existente în şantier şi este susţinut de aproximativ 650 de muncitori, care îşi desfăşoară activitatea în trei schimburi, de luni până sâmbătă. În acest moment, muncitorii îşi desfăşoară activitatea şi execută lucrări între cotele +36 metri și +45 metri, cota la care se închide corpul principal al catedralei, între cotele +45 metri și +54 metri, în zona de naştere a turlei principale, între cotele +45 metri și +52 metri, în zona unei turle secundare și între cotele +45 metri și +48 metri, în zona turlei-clopotniţă. Pentru acest an avem prevăzut să finalizăm lucrările aferente închiderii corpului principal al catedralei la cota +45 metri și continuarea lucrărilor la cele 8 turle ale catedralei (6 turle secundare, turla-clopotniţă şi turla principală)”, ne-a declarat ing. Vasile Crăcăoanu, consilier patriarhal în cadrul Sectorului monumente şi construcţii bisericeşti al Patriarhiei Române.
Catedrala Naţională va avea lungimea de 126,10 metri, lățimea (la abside) 67,70 metri, iar înălţimea de 120 metri. Construcţia catedralei este alcătuită din două componente principale, prima fiind partea văzută, formată din nivelurile superioare situate peste cota ±0,00 şi a doua fiind partea nevăzută, formată din nivelurile inferioare situate sub cota ±0,00. Pentru mai multe detalii despre etapele construirii Catedralei Mântuirii Neamului, despre arhitectura edificiului, dar și despre simbolismul acestuia, cei interesaţi au la îndemână site-ul catedralaneamului.ro.