În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Tabără de vară la aşezămintele din Giurgiu
În perioada 21-25 iulie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Seminarul Teologic Ortodox „Teoctist Patriarhul“ din Giurgiu şi Asociaţia „Letca Nouă“ organizează o tabără şcolară la aşezămintele sociale din cuprinsul Episcopiei Giurgiului. Tematica taberei este „Voluntariatul şi activitatea social-filantropică din eparhie“.
La aceasta participă 10 elevi seminarişti, care au obţinut rezultate foarte bune în anul şcolar 2013-2014, precum şi copiii din Aşezământul social „Grădina Maicii Domnului“ din Letca Nouă. Sub îndrumarea pr. prof. dr. Edmond Nicolae Popa, directorul Seminarului Teologic „Teoctist Patriarhul“ din Giurgiu, şi a doamnei preotese Florica Popa, directoarea aşezământului social, elevii seminarişti şi copiii desfă-şoară numeroase activităţi religios-culturale şi sportive. Astfel, au loc discuţii despre voluntariat şi implicarea tinerilor în activităţile social-filantropice, dar şi jocuri sportive şi recreative. „În prima zi a taberei am desfăşurat un program de socializare, iar seara am discutat despre o temă actuală: de ce ajung unii copii în aşezăminte sociale? A doua zi, marţi, 22 iulie, am fost în drumeţie în pădurile de la Letca Nouă şi Letca Veche, tocmai pentru a le oferi tinerilor alternative sănătoase. Vrem să-i smulgem din faţa calculatoarelor, din faţa reţelelor de socializare cum ar fi Facebook, şi să le oferim această bucurie de a preţui chiar şi o floare, după cum arăta vrednicul de pomenire părinte Teofil Părăian. El, care nu vedea cu ochii trupeşti, le spunea tinerilor: «Voi nu ştiţi, măi, să vă bucuraţi de o floare!». De aceea considerăm că este necesar să îi învăţăm pe copii să se bucure de o floare, de natura înconjurătoare în general şi să contemple toată lucrarea făcută de Dumnezeu“, ne-a spus pr. Edmond Nicolae Popa.
În a treia zi, tinerii au vizitat biserica de la Drăgănescu, pictată de părintele Arsenie Boca. Acolo au fost întâmpinaţi de pr. Răzvan Petcu, parohul bisericii, care le-a explicat tinerilor programul iconografic din biserică. „După masa de prânz am mers la Spitalul de Psihiatrie din Vadu Lat, judeţul Giurgiu, unde împreună cu tinerii şi copiii participanţi am cultivat bucuria de a dărui, de a fi alături de cei aflaţi în suferinţă, în neputinţe sufleteşti şi trupeşti. În acest spital sunt internaţi aproximativ 60 de bolnavi. Tuturor le-am oferit pachete cu alimente, am vorbit cu ei şi le-am dăruit şi câte o iconiţă cu Maica Domnu-lui deoarece, înainte de toate, trebuie să arătăm că suntem alături de semenii noştri care suferă din diverse motive. Seara au fost discuţii pe tema «Familia creştină şi provocări la adresa familiei creştine azi», ne-a declarat pr. Edmond Nicolae Popa. Astăzi, 24 iulie, se desfăşoară activităţi sportive şi recreative, iar seara copiii vor face un foc de tabără. „Vineri de dimineaţă vom să-vârşi Sfânta Liturghie la biserica din Letca Nouă, apoi vom vizita Aşezământul social «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil» din localitatea Slobozia, judeţul Giurgiu“, a spus pr. Edmond Nicolae Popa.