Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Tabără de vară pentru românii din SUA
Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi organizează a VII-a ediţie a taberei ortodoxe pentru copii, care va avea loc şi anul acesta în Emlenton, Pennsylvania. În tabără pot participa până la 80 de copii, cu vârsta minimă de 4 ani. Tabăra se va desfăşura între 21 august şi 4 septembrie 2010, informează site-ul www.romarch.org.
Tematica taberei va fi "Viaţa Mântuitorului Iisus Hristos. Poruncă sau îndemn? Lăsaţi copiii să vină la mine!" (Mt. 19.14). Programul include participarea la slujbele de dimineaţă şi seară, pictură de icoane pe sticlă, ore de muzică, lectură şi discuţii deschise şi activităţi sportive, precum înot, volei, fotbal şi drumeţii.



.jpg)
